Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprescu a câştigat meciul suspendării prin absenţă

Publicat in Adevarul, miercuri 26 septembrie 2012 ·

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, i-a depăşit pe Crin Antonescu şi pe Victor Ponta la capitolul încredere, potrivit sondajului realizat de IMAS pentru „Adevărul“.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este personalitatea în care românii au cea mai mare încredere, potrivit datelor strânse de IMAS în perioada 6-16 septembrie. Astfel, 35,8% din cei intervievaţi au răspuns că au încredere în Mugur Isărescu.

Chiar dacă este primul clasat, Isărescu este în scădere faţă de luna august, când înregistra o cotă de popularitate de 40,8%, sau faţă de luna iulie, când era cotat cu 41,2%. Surpriza sondajului este clasarea pe locul doi a primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, care întruneşte aprecierile a 34,7% din cei intervievaţi. Edilul-şef al Capitalei pare să fi fost avantajat de neimplicarea în scandalurile politice din ultima perioadă.

Oprescu nu se numără printre personalităţile a căror popularitate este măsurată lunar, iar în luna aprilie, când a fost verificat ultima dată, era cotat cu 25,3%.

Premierul Victor Ponta beneficiază de încrederea a 31,7% din români, cu trei procente mai puţin comparativ cu luna trecută.

Prim-ministrul a atins un vârf de popularitate în iunie, când avea 45,8%, dar a scăzut, în permanenţă, de la momentul declanşării suspendării preşedintelui Traian Băsescu.

Scandalul politic din ultimele lunii a afectat şi imaginea preşedintelui PNL, Crin Antonescu. Acesta este pe locul al patrulea în topul încrederii, cu o cotă de 27,1%. Luna trecută, liderul liberal avea 33,1%. Antonescu a început luna septembrie cu o săptămână de absenţă de la lucrările Senatului, cu toate că este preşedintele acestei instituţii. Înainte de declanşarea operaţiunii de suspendare, Antonescu avea 36,6%.

Ungureanu, în scădere

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu este apreciat de 20% d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 59 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 7 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°