Alaturi de colegi jurnalisti si Jean-Francois Fallacher, CEO Orange Romania, am lasat in urma Capitala si forfota sa cotidiana pentru a zabovi timp de doua zile la peste 250 de kilometri distanta, tocmai in satele sasesti din Tarnava Mare, care prin simplitatea lor medievala l-au fermecat pana si pe Printul Charles. Aici, i-am intalnit pe voluntarii fundatiei Adept Transilvania, oameni interesati de traditia seculara a sasilor si biodiversitatea locala.
Dacii, romanii si sasii din Transilvania
Leaganul poporului nostru este vatra satului, aparata din greu cu sangele strabunilor in fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive de iuresuri cotropitoare eurasiatice, precum gotii, hunii, slavii, maghiarii, tatarii sau otomanii. Slefuita prin truda grea a taranului la camp si puternic legata de mostenirea inaintasilor daco-romani, viata la sat s-a concretizat de-a lungul intregii sale existente intr-un tezaur inestimabil de valori, ritualuri, traditii si obiceiuri.
Toate acestea nu ar fi fost totusi posibile fara existenta discontinua a unui idiom lingvistic comun si unitar, care s-a consacrat totodata ca dovada a existentei unei populatii majoritare in teritoriul locuit odata de daci. In sprijinul acestei afirmatii stau scrierile din 1842 ale pastorului luteran sas din Transilvania, participant la Revolutia de la 1848, Stephan Ludwig Roth, in celebra brosura "Razboiul limbilor in Transilvania" (Der Sprachenkampf in Siebenbürgen), care, revoltat de dorinta Dietei de la Cluj de maghiarizare fortata prin legiferarea limbii maghiare ca limba oficiala de stat in Ardeal, in locul celei latine, a publicat urmatoarele: "Nu vad nevoia de a se impune o limba oficiala, pentru ca aceasta deja exista. Nu este nici limba germana, nici cea maghiara, ci este limba valahilor. Oricat ne-am suci si ne-am invarti noi, natiunile reprezentate in Dieta (n.r. maghiari,
