Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 30.000 de persoane în stradă la Atena şi Salonic

Publicat in Romania Libera, miercuri 26 septembrie 2012 ·

Peste 30.000 de persoane, potrivit poliţiei elene, au ieşit în stradă la Atena şi Salonic miercuri, în cursul unei greve generale de 24 de ore, pentru a protesta faţă de noul plan de austeritate negociat cu Uniunea Europeană /UE/ şi Fondul Monetar Internaţional /FMI/ de către guvernul grec, care se confruntă cu primul său test social, relatează AFP, potrivit Agerpres.

La Atena, poliţia estima la mijlocul zilei la peste 15.000 numărul de manifestanţi care se îndreptau spre Parlament, separaţi în două coloane, în timp ce la Salonic /nord/, al doilea oraş ca mărime al ţării, aproape 18.000 de persoane era cifra avansată de către poliţie.

În capitală, defilarea cea mai numeroasă era cea a frontului sindical comunist Pame, unit sub sloganuri precum ''Nesupunere'' şi ''Fără noi sacrificii pentru plutocraţie''. O altă coloană era condusă de două centrale sindicale, GSEE şi Adedy, organizatoarele zilei de acţiune pentru ''a respinge noile măsuri dure, nedrepte şi ineficiente''.

Citeşte şi:

GREVA GENERALĂ din Grecia, un TEST SOCIAL pentru guvernul Samaras

Aproape 5.000 de poliţişti au fost desfăşuraţi pentru a asigura securitatea manifestaţiilor, deseori violente în Grecia, aşa cum s-a întâmplat în cursul a două precedente greve generale, din februarie anul acesta. Accesul în Parlament era încercuit cu bare metalice.

Într-o manifestare de fermitate faţă de nemulţumirea populară, Ministerul de Finanţe a făcut cunoscut în cursul dimineţii că noul plan de economii şi de reforme structurale, contestat în stradă, a fost finalizat în cursul unei reuniuni discrete marţi seara între premierul conservator Antonis Samaras şi ministrul său de finanţe, Yannis Stournaras.

Măsurile, ce vizează economii bugetare de peste 11,5 miliarde de euro constând în principal în reducerea salariilor, a pensiilor şi a ajutoarelor sociale, trebuie să fie însă supus

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 3 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum o ora
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°