Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ONU: Conflictul din Siria este "un dezastru regional cu implicaţii mondiale"

Publicat in Antena 3, miercuri 26 septembrie 2012 ·

Regimul preşedintelui Bashar al-Assad susţine că a preluat controlul asupra unui cartier important din Alep, un oraş strategic în conflictul din Siria, calificat marţi de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, drept un "dezastru regional cu implicaţii mondiale".

"Este o ameninţare gravă şi crescândă pentru pace şi pentru securitatea internaţională, care cere atenţia Consiliului de Securitate", a subliniat Ban Ki-moon, potrivit AFP.

Ban Ki-moon, care s-a exprimat în faţa Adunării Generale a ONU, la New York, a cerut o acţiune a Consiliului de Securitate pentru a pune capăt violenţelor care au făcut peste 29.000 de morţi în 18 luni.

Dosarul sirian este blocat în Consiliul de Securitate din cauza opoziţiei Chinei şi Rusiei, aliate fidele ale regimului sirian, în ceea ce priveşte sancţiuni împotriva Damascului. Aceste ţări au blocat rezoluţii de trei ori.

"Trebuie să punem capăt violenţei şi afluxului de arme către cele două tabere şi să punem în aplicare cât mai repede posibil o tranziţie implementată de sirieni", a subliniat Ban Ki-moon.

Emisarul ONU şi al Ligii Arabe, Lakhdar Brahimi, revenit din Siria, a calificat, luni, în faţa Consiliului de Securitate, situaţia ca fiind "extrem de gravă", apreciind că aceasta se deteriorează cu fiecare zi.

Adunarea Generală are loc în contextul în care luptele şi bombardamentele fac ravagii într-o mare parte din ţară, în special la Alep, al doilea oraş ca importanţă din Siria, unde preluarea controlului este o miză crucială atât pentru rebeli, cât şi pentru forţele fidele preşedintelui Assad.

Regimul preşedintelui Bashar al-Assad susţine că a preluat controlul asupra unui cartier important din Alep, un oraş strategic în conflictul din Siria, calificat marţi de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, drept un "dezastru re

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 10 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 46 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 24 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 51 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 7 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum o ora
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°