Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis miercuri că dosarul în care Mihail Boldea este acuzat de fraude imobiliare de aproape un milion de euro va fi judecat de magistraţii Curţii de Apel Galaţi, întrucât Boldea nu mai este deputat.
La termenul de miercuri al dosarul în care este judecat Mihail Boldea, procurorul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a cerut declinarea cauzei de la instanţa supremă la Curtea de Apel Galaţi, întrucât Boldea nu mai este deputat.
Procurorul a invocat o excepţie, arătând că dosarul a fost trimis pentru judecare la instanţa supremă în perioada în care Mihail Boldea era deputat, însă recent acesta a demisionat, astfel că ICCJ nu mai are competenţa legală de a judeca acest dosar.
Boldea, încarcerat la Galaţi, a trimis săptămâna trecută, din arest, demisia din Parlament, iar în 25 septembrie Camera Deputaţilor a constatat încetarea calităţii de deputat a acestuia şi a declarat vacant locul din colegiul 9, Galaţi.
Procurorul DIICOT a precizat că, în aceste condiţii, dosarul lui Mihail Boldea trebuie judecat la Curtea de Apel Galaţi, cerând ICCJ să-şi decline competenţa în favoarea acestei instanţe.
Judecătorii ICCJ au admis cererea procurorului DIICOT şi au dispus trimiterea dosarul în care este judecat Mihail Boldea la Curtea de Apel Galaţi, care urmează să stabilească primul termen de judecată.
Mihail Boldea a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii iunie, de către procurorii DIICOT - Serviciu Teritorial Galaţi, pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro. Alături de Boldea, în dosar sunt judecate 18 persoane, acuzate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Potrivit procurorilor, inculpaţii au acţionat sub coordonarea liderului grupării, Mihail B