Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EMOŢIONANT! Emeric Ienei, stelist până în pânzele albe! Care au fost primele cuvinte pe care le-a rostit imediat după operaţie

Publicat in Pro Sport, miercuri 26 septembrie 2012 ·

Fostul mare antrenor şi-a revenit din anestezie şi se simte bine, dar va mai sta cel puţin o săptămână în spital.

Familia a vrut să-l menajeze şi să nu-i vorbească de fotbal, dar "Nea Imi" a surprins: ştia de la medici rezultatul din derby.

Greul a trecut pentru familia Ienei. Ieri dimineaţă, la ora 8, a vorbit pentru prima dată cu soţia sa, după operaţie. Vorbele lui "Nea Imi" au îmbărbătat rudele. " Am vorbit şi mi-a spus că se simte bine. Când am ajuns noi la spital se trezise deja. I se mai face încă anestezie pentru a nu avea dureri, dar este bine. Greul a trecut", a povestit Ileana Ienei, soţia marelui tehnician.

Convenţia în familia Ienei a fost clară: niciun cuvânt despre fotbal în prezenţa fostului stelist, din dorinţa de a-l proteja. Emeric Ienei i-a surprins însă. Ştia rezultatul meciului din derby. A fost prima întrebare pe care a adresat-o medicilor. Chiar şi de pe patul de spital Ienei s-a gândit la Steaua. Golul lui Bourceanu i-a mai alinat din suferinţă. "Am vrut să nu-i spunem despre meci nimic, dar el ştia. Mi-a spus Steaua a bătut şi era fericit pentru asta. A fost primul lucru pe care l-a întrebat atunci când s-a trezit", a povestit Ileana Ienei.

Urgenţă

8 ore a durat operaţia lui Duckadam!

Portarul de legendă al Stelei, generaţia '86, Helmut Duckadam s-a operat ieri la braţul drept, acolo unde a avut probleme destul de serioase din cauza unui vas de sânge care i-a blocat circulaţia sangvină. Intervenţia chirurgicală condusă de dr. Brădişteanu a fost destul de complicată pentru că a durat aproape opt ore! Până la urmă, stelistul e în afară de orice pericol, semn că operaţia a reuşit.

Fostul mare antrenor şi-a revenit din anestezie şi se simte bine, dar va mai sta cel puţin o săptămână în spital.

Familia a vrut să-l menajeze şi să nu-i vorbească de fotbal, dar "Nea Imi" a surprins: ştia de la med

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum 15 minute
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum 16 minute
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

FOTO Ce au găsit jandarmii în Ghencea, înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
. Înainte de primul meci al sezonului 2025-2026, fanii au încercat să aducă materiale interzise pe stadionul din Ghencea. Jandarmeria a găsit cinci materiale pirotehnice, ascunse în interiorul arenei sportive, cu scopul de a fi folosite în timpul me

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 6 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Doar 64% dintre românii apți de muncă lucrează, conform lui Radu Burnete: „Nu se poate ca doar unii dintre noi să plătim mereu”

Adevarul acum 52 minute
Consilierul prezidențial Radu Burnete atrage atenția că cei aproape 5 milioane de angajați din sectorul privat nu mai pot susține, prin taxe și impozite, întregul aparat bugetar, care a ajuns la peste 1,3 milioane de angajați. Burnete avertizează că

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de utilizarea acestuia anul trecut ca loc de desfăşur

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Trafic blocat pe Transapuseana după o coliziune între două motociclete

Ziarul Financiar acum o ora
Traficul rutier este blocat în acest moment pe Drumul Judeţean 107I – cunoscut şi sub denumirea de Transapuseana – din cauza unui accident rutier grav produs sâmbătă. Din primele informaţii, este vorba despre o coliziune între două motociclete. În u

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°