Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Congresul European de Cardiologie – München 2012

Publicat in Viata Medicala, joi 27 septembrie 2012 ·

Congresul European de Cardiologie a împlinit în această vară 60 de ani. Prima ediţie a avut loc la Londra, în 1952, şi a întrunit 2.000 de participanţi. Congresul cardiologilor europeni a crescut încetul cu încetul. La această a 60-a ediţie au fost peste 30.000 de participanţi. De câţiva ani, congresul organizat de European Society of Cardiology a devenit cel mai amplu congres de cardiologie din lume, devansând reuniunile similare organizate de American Heart Association sau de American College of Cardiology. Anul acesta, participanţii au venit din peste 150 de ţări. O treime – deci circa 10.000 – au venit din afara Europei. În cele aproape cinci zile ale Congresului (25–29 august) au fost prezentate peste 4.000 de lucrări originale în 34 de săli concomitent. Cu ocazia deschiderii Congresului, Michel Komajda (Franţa), preşedintele Societăţii Europene de Cardiologie (ESC), a reamintit că ESC este în prezent una din cele mai puternice societăţi medicale ale lumii. Sunt 54 de ţări membre şi alte 36 afiliate, iar din societatea principală au derivat alte şase asociaţii profesionale internaţionale majore şi 19 grupuri de lucru. Principala revistă a societăţii, European Heart Journal, care are vârsta de „doar“ 32 de ani, are un factor de impact de peste 10, nu departe de impactul celor două mari şi vechi reviste de cardiologie, Circulation şiJACC. Acest indicator de valoare va creşte, fără îndoială, din nou, odată cu trecerea revistei la apariţie săptămânală, din 2013. Mai trebuie să amintim că ESC desfăşoară o asiduă activitate de sprijinire a cercetării medicale, a educaţiei medicale şi de încurajare a tinerilor să se îndrepte spre cercetare medicală, fie ea clinică sau fundamentală. Numeroasele premii acordate – pe domenii – tinerilor medici, bursele de cercetare, atelierele de formare, ESC-eL (platforma electronică de formare care conferă, după doi an

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun

News.ro acum 2 ore
Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, devenind primul martir al Bisericii, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun. Sfântul Ştefan este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisu

Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce radarele MApN au detectat o ţintă de mici dimensiuni. Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

Libertatea acum 6 ore
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, astăzi, că radarele Armatei au detectat un „semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche, în județul Tulcea.

Sfântul Ștefan, tradiții și obiceiuri. Ce NU ai voie să faci azi, 27 decembrie 2024

Cancan acum 6 ore
În fiecare an, pe data de 27 decembrie, credincioșii îl cinstesc pe Sfântul Ștefan. Această sărbătoare este marcată cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox și are o mare însemnătate pentru români. Sfântul Ștefan este sărbătorit imediat după Cră

Sfântul Ștefan, celebrat pe 27 decembrie. Peste jumătate de milion de români sărbătoresc onomastica

Ziare.com acum 11 ore
Peste jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica, vineri, 27 decembrie, de Sfântul Arhidiacon Ştefan. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei, este vorba despre 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. La bărbaţi, ce

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 8 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 11 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 12 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 11 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum 9 ore
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Vremea

București
acum

vin.

0°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°