Avocaţii lui Dan Diaconescu spun că au "măsuri de protecţie" în legătură cu eventualitatea în care băncile creditoare ale Oltchim vor dori să blocheze conturile Oltchim, din cauza datoriilor.
„Avem măsuri de protecţie şi în legătură cu Petrom, BCR şi în legătură cu băncile“, a declarat joi Daniel Fenechiu, unul dintre avocaţii lui Diaconescu, fără să dea detalii.
Fenechiu a adăugat că joi discuţiile cu OPSPI vor viza cererea lui Dan Diaconescu prin acesta a solicitat de la OPSPI asigurări că societăţile deţinute de Ministerul Economiei la care Oltchim are datorii nu vor solicita intrarea companiei în insolvenţă, după vânzarea acţiunilor.
„Sunt mai multe discuţii astăzi. Aşteptăm răspunsul autorităţilor in legătură cu moratoriul exitent de un an de zile, astfel încât timp de un an să nu avem probleme cu firmele de stat deţinute de minister", a adăugat Fenechiu.
Dan Diaconescu a cerut miercuri OPSPI să asigure plata salariilor restante ale angajaţilor combinatului Oltchim, să stabilească modalitatea concretă privind preluarea Arpechim şi să garanteze că niciun creditor de stat nu va cere insolvenţa combinatului după semnarea contractului de preluare a acţiunilor.
Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.