RCS & RDS a obţinut astăzi avizul CNA pentru emisia celor mai noi posturi TV ale sale, Digi World şi Digi Life. Televiziunile îşi vor începe emisia la 1 octombrie şi vor putea fi urmărite în toate grilele de programe şi în toate pachetele de televiziune Digi TV ale RCS & RDS.
Digi World se anunţă ca o vastă selecţie de filme documentare despre lume de cea mai bună calitate, în timp ce Digi Life este singurul canal documentar construit în jurul universului fiecărui individ, al fiecărei persoane. Digi World este “despre lume”, în timp ce Digi Life este “despre tine”.
La Digi World vor putea fi urmărite documentare despre natură (faună şi floră), ştiinţă şi tehnologie, geografie şi călătorie, artă şi istorie, IT şi gadgeturi şi despre om ca micro-univers. Canalul îşi propune să atragă prin diversitate şi să dezvăluie parte din secretele lumii.
Prin programele sale de sport şi fitness, nutriţie, sănătate, alimente, călătorie şi descoperire, bricolaj, relaxare şi hobby, Digi Life îşi propune să ajute telespectatorul să găsească răspuns la întrebările sale şi să fie inspiraţia de care acesta are nevoie în fiecare zi.
“Dorim să aducem telespectatorilor Digi TV, conţinut nou, mai mult şi de calitate. Pe lîngă preţuri accesibile pentru pachetele de televiziune, vrem să le asigurăm şi cea mai bogată şi variată ofertă de programe TV. Oferim deja conţinut sportiv unic în Europa prin Digi Sport 1, 2 si 3, filme de calitate prin Digi Film, ştiri imparţiale - prin Digi24. Acestea au consolidat avantajul nostru competitiv pe segmentul furnizării de servicii TV. Avem deja o ofertă proprie bogată de conţinut TV, iar Digi World şi Digi Life vin să completeze această ofertă.”, spune Florin Nemeş, Coordonator Marketing şi PR RCS & RDS.