Combinatul ar putea primi bani de la stat printr-un ajutor de salvare cel mai devreme în luna noiembrie, întrucât operaţiunea este condiţionată de avizul Comisiei Europene. „În astfel de situaţii, răspunsul Comisiei Europene este mult mai rapid, întrucât se presupune că ai o urgenţă, vrei să ţii o companie în viaţă. Totuşi, termenul este de 30 de zile de când se primeşte notificarea", spune Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, citat de Mediafax.
CITEŞTE ŞI:- Cu cine s-a întâlnit DD la München şi Madrid
- Familia Oltchim: Afacerile şefului de sindicat
Cât de mare? "În principiu sunt nişte bani cu care poţi să ţii firma în viaţă timp de şase luni", este de părere Chiriţoiu. Salariaţii nu mai au însă răbdare până atunci, iar tensiunile au reapărut la combinat. Aproximativ 500 de angajaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea au reluat protestele, miercuri dimineaţă, în faţa pavilionului administrativ al unităţii, oamenii anunţând că vor renunţa la proteste doar în momentul în care va fi reluată producţia combinatului, iar ei îşi vor primi salariile restante.
Între timp, Dan Diaconescu, a cerut OPSPI să asigure plata salariilor restante, să stabilească modalitatea concretă privind preluarea Arpechim şi să garanteze că nici un creditor de stat nu va cere insolvenţa combinatului după semnarea contractului. El a avut ieri şi o întâlnire cu un oficial al Ambasadei SUA, dar nu cu ambasadorul. La rândul său, ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Sergheevici Malghinov, s-a aflat ieri pentru o oră în sediul Ministerului Economiei, la o zi după ce premierul Ponta a afirmat că firma rusă TISE nu exclude interesul de a continua cooperarea cu Guvernul pentru „o viitoare privatizare sau investiţie" (TISE depusese, în aprilie, o scrisoare neangajantă privind privatizarea Oltchim). Şi, pentru ca situaţia combinatului să fie privită pe toate feţele,