Bulgaria anunta doua noi puncte de trecere a frontierei cu Romania, in judetul Constanta. Guvernul din Bulgaria a aprobat planurile pentru lansarea a doua noi puncte de trecere a frontierei terestre cu Romania. Ambele vor fi amplasate in judetul Constanta, in localitatile Dobromir si Lipnita. Punctele de trecere a frontierei vor fi construite din fonduri oferite in cadrul programului Uniunii Europene de cooperare transfrontaliera romano-bulgar. Deschiderea acestora a fost anuntata in cursul vizitei in Bulgaria a lui Andrei Marga, fost ministru de externe, in luna iulie. Tot miercuri, ministrul adjunct al turismului, Ivo Marinov, a declarat ca Bulgaria va lansa in 2013 o campanie pentru promovarea turismului in Romania, finantata in cadrul Programului Operational pentru Dezvoltare Regionala, anunta Novinite.
Obama considera atacul de la Benghazi drept terorist - Casa Alba. Presedintele Barack Obama considera ca atacul de pe 11 septembrie impotriva consulatului american de la Benghazi, soldat cu uciderea ambasadorului american si a inca trei diplomati, a fost un act terorist, a afirmat purtatorul de cuvant al casei Albe, Jay Carney, la o zi dupa ce in discursul sustinut la Adunarea Generala a ONU, presedintele nu a folosit acest termen, lucru criticat de rivalul sau in cursa prezidentiala, Mitt Romney. In timpul unui interviu televizat acordat luni, Barack Obama a afirmat in legatura cu acest atac ca "tipul de arme folosite si modul de sustinere arata ca acesta nu a fost provocat numai de o multime furioasa", anunta AFP.
Magnatul rus Alexander Lebedev a fost acuzat de huliganism si risca sapte ani de inchisoare. Oligarhul rus Alexander Lebedev a fost acuzat de huliganism dupa ce a lovit un om de afaceri intr-o emisiune televizata in urma cu un an. Lebedev, care detine ziarele britanice Independent si Evening Standard, cunoscut drept un critic la