Ofiţeri de poliţie din cadrul IGPR, împreună cu cei de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Vâlcea şi DGPMB, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, efectuează joi 22 de percheziţii în municipiul Bucureşti, şi în judeţele Ilfov, Vâlcea şi Olt.
În cauză se efectuează cercetări faţă de mai multe cadre didactice şi salariaţi ai unei instituţii de învăţământ superior din municipiul Bucureşti, pentru fapte de corupţie şi fals, anunţă Poliţia Română. Aproximativ 40 de persoane vor fi conduse la audieri urmând ca, în funcţie de rezultatul acestora, să se dispună măsuri legale.
Potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax, în acest caz ar fi vizate cadre didactice de la Universitatea Bioterra, care ar fi pretins bani de la studenţi pentru acordarea unor note mai mari la licenţă.