Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buletin Informativ - Garda de Coasta

În ultimele 24 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. În intervalul menţionat, au fost constatate 2infracţiuni astfel: Poliţişti de frontieră ultragiaţi în misiune Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă aflaţi în exercitarea atribuţiunilor de serviciu au identificat trei cetăţeni români care transportau cu o autoutilitară aproximativ 2.500 kilograme de uree şi cereale fără a îndeplini condiţiile legale. În timpul cercetărilor la faţa locului, poliţiştii de frontieră au fost agresaţi verbal de alt cetăţean român, fiind nevoiţi să imobilizeze persoana în cauză căreia i-au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. În data de 26.09.2012, în jurul orei 18.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa au verificat pe drumul limitrof canalului Dunăre - Marea Neagră, în dreptul podului Agigea, o autoutilitară marca Mercedes Benz în care se aflau trei persoane. La controlul specific s-a constatat că în autovehicul se aflau 38 de saci de plastic încărcaţi cu îngrăşământ chimic (uree) şi 20 de saci încărcaţi cu cereale. Şoferul a prezentat un document de însoţire a mărfii care prezenta urme de falsificare, declarînd că produsele i-au parvenit în urma unor operaţiuni de curăţare a două barje ancorate în Portul Constanţa. Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de uree şi cereale, în greutate de aproximativ 2,5 tone, iar autoutilitara a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor. Cele trei persoane domiciliate pe raza judeţului Constanţa vor fi cercetate pentru săvârşirea

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 46 minute
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum o ora
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 3 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 3 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Șeful Serviciului de Informații din Moldova spune că Rusia va încerca să obţină controlul asupra Parlamentului de la Chişinău

Libertatea acum 35 minute
Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) din Republica Moldova a avertizat că Rusia va încerca să controleze Parlamentul în 2025. Alexandru Musteaţa a prezentat un raport despre implicarea Rusiei în alegerile din 2024 prin organizaţi

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum 3 ore
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”

Mediafax acum o ora
Alexandr Dughin susţine că ţările din regiune „trebuie ori să fie neutre, ori să devină parte a Rusiei”, subliniind influenţa liderilor precum Viktor Orban şi Călin Georgescu. Profesorul John Mearsheimer a declarat că declaraţiile lui Dughin nu repr

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 4 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°