Este cunoscut drept cel mai rapid caricaturist al lumii, record omologat în Guiness Book. Drept artistul care a realizat portretele a 208 şefi de stat şi de guvern. Drept ambasadorul cel mai de preţ al României. Drept caricaturistul summit-urilor N.A.T.O. Mai nou, a devenit şi pictorul Vaticanului, unde a fost nevoie de mult mai mult decât de nivelul său de notorietate mondială. Ştefan Popa Popa’s este mai mult decât un geniu în artă. Are ceva care l-a determinat pe şeful Serviciului de Onoare şi Protocol al Papei să spună că Dumnezeu vorbeşte prin Popa’s, ceva care i-a conferit dreptul de a fi aşezat, la Vatican, alături de da Vinci, de Michelangelo, de Giotto, de Caravaggio, într-un album editat de Sfântul Scaun.
La reşedinţa sa din Timişoara, Ştefan Popa Popa’s lucrează acum la un album unicat în istoria Sfântului Scaun. Un album care reuneşte, sub semnătura unui singur autor, portretele tuturor celor 263 de Papi câţi a avut Vaticanul. Un album care include, pe lângă portretele Papilor şi portrete de sfinţi şi înalţi prelaţi ai Bisericii Catolice, 12 secrete ale Vaticanului.
“Nu în toate portretele pe care le-am realizat Papei am simţit acelaşi schimb energetic”
După expoziţia de la Vatican, din primăvara acestui an, aţi fost contractat pentru realizarea unui album de lux cu portretele suveranilor pontifi. Cum şi când a început colaborarea aceasta cu Vaticanul?
Colaborarea cu Vaticanul începe într-o anumită cutumă şi într-un anumit fel. Nu oricum şi nu oricine poate ajunge în Vatican şi poate colabora cu Vaticanul. Există nişte legături şi nişte relaţii cu foarte multe şi foarte importante organizaţii din lume, iar colaborarea cu unele dintre acestea, care sunt în legătură cu Vaticanul, te poate duce la o colaborare cu Sfântul Scaun.
În mai 2011, am fost la Assisi, pentru a-mi fi decernat Premiul Mediterraneo A