In fiecare zi, evenimentele politice confirma o informatie cheie. Si anume ca Jose Manuel Barroso traieste intr-o lume paralela. El chiar crede ca, in Romania, a existat pericolul unei lovituri de stat. Si ca, prin contributia sa personala, acest grav derapaj a fost evitat. Si e mandru. Si, mai mult decat atat, Barroso este convins ca are capacitatea de a media intre cei doi poli de putere de la Bucuresti, Basescu si Ponta, pentru a obtine o coabitare a acestora. Ultimele evolutii confirma presiunile la care sunt supusi cei doi lideri politici. Cel pus in geam la Cotroceni, aproape imbalsamat, si liderul naravas de la Palatul Victoria. Iar ceea ce s-a intamplat la CSAT confirma cat de iluzorie, cat de vazduhista este constructia lui Barroso.

Jose Manuel Barroso si Viviane Reding, impinsi, pana la un punct, in aceasta aventura si de Angela Merkel, puternicul cancelar al Germaniei, au rasturnat, la Bucuresti, scorul real electoral. Au umilit o populatie care nu-i va ierta. Au impus, in schimbul fortei dreptului, dreptul fortei. Au sacralizat institutii gaunoase ale statului roman - gaunoase prin faptul ca au fost politizate dar si prin componenta lor umana -, au blocat eliberarea statului roman de tensiuni politice, artificiale, generate de cramponarea la putere a unui individ refuzat de populatie si, ulterior, dupa reinstalarea uzurpatorului la Cotroceni, incearca sa determine o miscare retractila si, in acelasi timp, sa forteze vectori de neconciliat la conciliere in plina campanie electorala.

Intregul proces politic din Romania a fost, astfel, viciat, ca urmare a dublei iluzii de care sunt loviti Barroso si Reding. In aceasta miscare retractila la care ma refeream, se inscriu decizia Curtii Constitutionale, care a pecetluit soarta referendumului, si, mai recent, deciziile vizand actorii politicii externe romanesti si soarta Consiliului de Administrati