Muzeul Judeţean Satu Mare a fost ieri gazda evenimentelor organizate de Protopopiatul Ortodox Satu Mare, Palatul Copiilor Satu Mare şi instituţia gazdă, respectiv instituţiile de cultură din Transcarpatia – Ucraina, reunite sub titlul “La graniţe, ne dezvoltăm împreună” în cadrul Zilelor Cooperării Transfrontaliere. În cadrul acestor manifestări, a fost prezentat un concert de muzică religioasă, un concert de muzică tradiţională ucraineană şi un concert de muzică susţinut de elevii de la Palatul Copiilor Satu Mare. De asemenea, a fost organizată şi o expoziţie de fotografii şi a fost lansat catalogul muzeelor din zona transfrontalieră.
La manifestări, care au început cu intonarea Imnului Europei, au fost prezenţi reprezentantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Robert Costeţchi, managerul de proiect, Darabas Joszef Attila, directorul Cancelariei Prefecturii, Sorin Martin Vereş, directorul Muzeului Judeţean, Liviu Marta, preotul Cristian Chindriş, reprezentanţi din Ucraina, Ungaria şi Slovacia angrenaţi în dezvoltarea proiectului trasfrontalier, oameni de cultură din Satu Mare, alţi invitaţi.
Cuvântul de deschidere a aparţinut directorului adjunct al Muzeului Judeţean, Daniela Bălu, care a făcut o scurtă prezentare a evenimentelor care s-au derulat şi a prezentat oficialităţile şi invitaţii, după care a luat cuvântul Sorin Martin Vereş care a spus că proiectele transfrontaliere pot şterge, cel puţin formal, graniţele dintre state. De asemenea, managerul de proiect a precizat că proiectul “La graniţe, ne dezvoltăm împreună” este foarte important pentru judeţul Satu Mare pentru prezentarea folclorului, tradiţiilor şi scrierilor religioase, iar Robert Costeţchi a declarat că proiectul derulat are ca obiectiv păstrarea tradiţiilor în zona de cooperare transfrontalieră. Şi ceilalţi vorbitori au evidenţiat importanţa proiectului pentru c