La locul accidentului s-au deplasat mai multe ambulanţe care au transportat o parte dintre răniţi la Spitalul Municipal din Urziceni, unele dintre victime fiind încă încarcerate între fiarele contorsionate ale microbuzului. Printre răniţi este şi şoferul tirului staţionat.
"Din primele noastre date rezultă că microbuzul cu număr de înmatriculare de Galaţi, în care erau probabil 17 persoane, a intrat în coliziune cu un tir de Iaşi, staţionat în afara carosabilului sau pe carosabil, nu ştim exact unde, în acest moment, şoferul autotrenul fiind oprit deoarece avea o defecţiune tehnică, probabil o pană", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomiţa.
"Trei persoane au decedat pe loc, iar o a patra a murit în ambulanţă în drum spre Spitalul Judeţean de Urgenţă din Buzău. Un alt rănit a fost trimis cu salvarea la spitalul din Buzău, iar zece răniţi au fost trimişi la Spitalul Municipal din Urziceni. Dintre aceştia, o persoană rănită, în stare mai gravă, a fost trimisă cu salvarea la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti", a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Ialomiţa, Radu Păros. La locul accidentului s-au deplasat mai multe ambulanţe care au transportat o parte dintre răniţi la Spitalul Municipal din Urziceni, unele dintre victime fiind încă încarcerate între fiarele contorsionate ale microbuzului. Printre răniţi este şi şoferul tirului staţionat.
"Din primele noastre date rezultă că microbuzul cu număr de înmatriculare de Galaţi, în care erau probabil 17 persoane, a intrat în coliziune cu un tir de Iaşi, staţionat în afara carosabilului sau pe carosabil, nu ştim exact unde, în acest moment, şoferul autotrenul fiind oprit deoarece avea o defecţiune tehnică, probabil o pană", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomiţa.
"Trei persoane au decedat pe loc, iar o a patra a murit în ambulanţă în drum spre Spitalul Ju