Ministerul Educaţiei a trimis o comisie de control la Universitatea Bioterra pentru a verifica dacă au fost respectate procedurile de notare, de eliberare a diplomelor.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a anunţat că echipa de control a MECTS îşi va începe joi, 27 septembrie, activitatea la Universitatea Bioterra şi va sta atât timp cât va fi nevoie pentru a clarifica toate aspectele. Ecaterina Andronescu şi-a manifestat speranţa că ancheta organelor abilitate la Universitatea Bioterra să nu reprezinte un “foc de paie” prin prisma faptului că săptămâna viitoare urmează a fi discutată moţiunea simplă pe educaţie la Camera Deputaţilor.
Potrivit Agerpres, prodecanul universităţii private Bioterra din Bucureşti este cercetat pentru fapte de corupţie şi fals, iar poliţiştii au efectuat joi percheziţii la domiciliul acestuia din zona Drăgăşani din judeţul Vâlcea. Prodecanul este acuzat că împreună cu decanul ar fi acordat note mari la examenul de licenţă în schimbul unor sume de bani primite de la studenţi.
Rectorul Universităţii private Bioterra din Bucureşti, Cornel Trandafir, a declarat referitor la acestea că întreaga conducere a instituţiei de învăţământ superior este interesată de clarificarea problemelor apărute la universitate. Cornel Trandafir a adăugat că a aflat de la reprezentanţii Poliţiei că există un dosar penal pe numele unui şef de lucrări la Tribunalul Vâlcea care este acuzat de fapte de corupţie. Rectorul a afirmat că nu are nicio problemă cu controlul efectuat de MECTS la universitatea pe care o conduce, precizând că a aflat din alte surse că ar fi vorba de acuzaţii la adresa a două cadre didactice şi cinci angajaţi ai universităţii.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Vâlcea, au efectuat