Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Business Software Alliance continuă parteneriatul pentru prevenirea şi combaterea pirateriei software

Bucureşti, 25 septembrie 2012: Potrivit „Studiului Global privind pirateria software în anul 2011" realizat de BSA, 63% dintre utilizatorii de PC-uri au folosit software piratat, iar valoarea comercială a software-ului fără licenţă instalat s-a ridicat la 207 milioane de dolari. Cu toate acestea, raportul BSA pentru România arată o scădere a ratei pirateriei software în 2011 faţă de anul anterior. În acest context, Business Software Alliance împreună cu Inspectoratul General al Poliţiei Române continuă activităţile de prevenire şi combatere a pirateriei software desfăşurate la nivel naţional. Astfel, pe linie de combatere, structurile specializate ale poliţiei au efectuat până în luna august 2012 peste 350 de acţiuni de verificare în urma cărora au fost înregistrate 212 dosare penale care vizează criminalitatea în domeniul de referinţă. În 66 dintre acestea s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de 81 persoane, suspectate de săvârşirea a 112 infracţiuni prevăzute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. În ceea ce priveşte activităţile de prevenire, în cadrul campaniei derulate în perioada septembrie 2011 -iunie 2012, 13.000 de companii au primit scrisori din partea celor doi parteneri, prin care au fost informate cu privire la riscurile tehnice, legale şi de imagine asociate pirateriei software. Dintre acestea, 4.700 de companii au primit consultanţă BSA referitoare la modul în care se poate realiza un audit software iar 1.500 dintre acestea au trimis formularele de auto-auditare, marea majoritate fiind consiliate în continuare de BSA sau chiar membrii BSA în legătura cu cele mai avantajoase variante de intrate în legalitate. Magda Popescu, Business Software Alliance Outside Counsel: „Pirateria software în România cunoaşte un trend descendent, iar o importanţă deosebită pentru aceste rezultate o are colaborarea cu autorităţile române. P

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 59 minute
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 3 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum 23 minute
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Procurorul general anunţă că sunt analizate întâlnirile lui Potra la Moscova. Călin Georgescu este vizat în două dosare

G4Media acum 57 minute
Procurorul general, Alex Florenţa, a oferit marţi noi detalii din ancheta care îi vizează pe Călin Georgescu şi mercenarii lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Astfel, Călin Georgescu este vizat în două dosare, respectiv cel în care a fost pus dej

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

11°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°