Consilierii Locali au aprobat, ieri, alocarea de fonduri pentru achiziționare mai multor utilaje pentru deszăpezire. Potrivit viceprimarului Gabriel Necula, inițiatorul proiectului de hotărâre, vor fi achiziționate: un buldoescavator, un mini-buldoescavator, șapte freze manuale pentru curățat zăpada de pe trotuare, o mașină de 16 tone cu lamă și cu rezervor pentru împrăștierea substanțelor antiderapante, dar şi două mașini cu o capacitate de 3,5 tone cu platforma basculantă.
„O parte dintre acestea vor putea fi folosite și pe timpul verii, la lucrările care se efectuează pentru întreținerea spațiilor verzi. Sper că vom continua și în ceilalți ani achiziționarea de astfel de utilaje pentru că sunt foarte necesare pe timp de iarnă”, a declarat viceprimarul. Utilajele vor fi distribuite Direcției de Dezvoltare din cadrul Primăriei Focșani. Suma alocată acestei investiţii, prin rectificare de buget, a fost de 1,08 milioane de lei.
Potrivit reprezentaților Primăriei, deszăpezirea de iarna trecută a costat municipalitatea 3 milioane lei, administraţia locală acţionând cu utilaje închiriate.
Consilierii Locali au aprobat, ieri, alocarea de fonduri pentru achiziționare mai multor utilaje pentru deszăpezire. Potrivit viceprimarului Gabriel Necula, inițiatorul proiectului de hotărâre, vor fi achiziționate: un buldoescavator, un mini-buldoescavator, șapte freze manuale pentru curățat zăpada de pe trotuare, o mașină de 16 tone cu lamă și cu rezervor pentru împrăștierea substanțelor antiderapante, dar şi două mașini cu o capacitate de 3,5 tone cu platforma basculantă.
„O parte dintre acestea vor putea fi folosite și pe timpul verii, la lucrările care se efectuează pentru întreținerea spațiilor verzi. Sper că vom continua și în ceilalți ani achiziționarea de astfel de utilaje pentru că sunt foarte necesare pe timp de iarnă”, a