Cu cea de-a treia temă, Meserii la ţară, batem din nou Din poartă în poartă şi vă îndemnăm să fiţi zburdalnici! De data aceasta, membrii asociaţiei De dragul artei ciocăne împreună cu familii cu copii de 2-6 ani în poarta gospodăriei din Fundul Moldovei (Bucovina) din cadrul Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti, pentru a afla ce meserii aveau proprietarii casei şi cum au învăţat să facă ceea ce ştiu ei cel mai bine.
Astfel, în următoarele zile de sfârşit de săptămână se vor desfăşura programe de educaţie creativă pentru familii cu copii mici, programele constând în două tipuri de activităţi într-unul singur care durează o oră: vizită interactivă în gospodăria respectivă şi un atelier creativ în care copiii vor folosi ceea ce au aflat în timpul vizitei şi vor folosi materiale naturale.
Copiii vor fi invitaţi să descopere traseul spre gospodăria din Fundul Moldovei, marcat fiind cu obiecte care au legatură cu meseriile din spaţiul rural. Odată ajunşi la locul pricinei, începe joaca: jocuri de sunete în care copiii vor identifica tipul de activitate desfăşurată de mămici şi tătici în curtea sau în casa gospodăriei, joc de mişcare în care vor observa modul de transformare a seminţei în plantă şi din plantă în mâncare şi multe alte surprize care să-i ajute pe copii să perceapă lumea mai nuanţat, mai distractiv şi mai interesant.
Poveştile nu vor lipsi iar prispa se va umple de personaje în haine de sărbătoare sau pur şi smplu harnice. Spaţiul surpriză va fi atelierul fierarului unde caluţii-tătici vor duce călăreţii-copii. Spaţiul în sine este o minune pentru băieţei şi o lume magică pentru fetiţe! În partea de atelier, cele mici vor face batistute prin colaj de material textil dupa modele populare iar cei mici vor face potcoave dintr-un material surpriză!
Cum toamna s-a instalat, avem şi variantă de program pe ploaie.
Programele se de