Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiica și soția lui Cârciumaru au aflat de la televizor despre accident. S-a zvonit că primarul n-ar fi fost singur în mașină!

Publicat in Gorj Domino, vineri 28 septembrie 2012 ·

Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a fost rănit, miercuri noaptea spre joi, într-un accident rutier petrecut pe şoseaua de centură a oraşului. Maşina condusă de edil a intrat pe contrasens şi a ajuns, în afara carosabilului, într-un şanţ adânc de un metru. Potrivit conducerii Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, primarului i s-ar fi făcut rău la volan (a făcut o criză diabetică) şi, din această cauză, a pierdut controlul mașinii pe care o conducea și în care era singur.

Noaptea de miercuri spre joi va rămâne una de neuitat pentru familia primarului Florin Cârciumaru: edilul a ajuns de urgență la spital, după ce a fost victima unui accident rutier. Evenimentul a avut loc înainte de orele 23,00 pe strada Barajelor din municipiu. Primarul se afla singur în mașină și se îndrepta spre casă, când a pierdut controlul asupra direcţiei, părăsind carosabilul în partea stângă a direcţiei de deplasare. În urma impactului cu solul a rezultat accidentarea lui Florin Cârciumaru, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. „Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Gorj.

Primarul a făcut o criză diabetică gravă

Accidentul în care a fost implicat Florin Cârciumaru a fost cauzat de o criză diabetică suferită de edil. Primarului i s-a făcut rău și a pierdut controlul volanului. Edilul a suferit răni uşoare, fiind internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, unde va rămâne sub supraveghere medicală până astăzi (vineri – n.red.), când, cel mai probabil, va fi externa

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 55 minute
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 2 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 38 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menținerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidențiale, informează Agerpres. „Constată legalitatea

ANPC a controlat peste 153 de operatori economici pe litoral, în iulie / Comisarii au dat amenzi de aproape 900.000 de lei, iar 24 de unităţi, închise temporar / Printre nereguli: produse expirate, mucegai şi insecte, lipsa autorizaţiilor de funcţionare

News.ro acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat, în prima săptămână din iulie, peste 153 de operatori economici pe litoral şi au dat amenzi de aproape 900.000 de lei. Printre cele mai importante nereguli au fost:

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum 2 ore
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 3 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Blocaj „fără precedent” în justiție. CSM cere lui Nicușor Dan să deblocheze numirile și pensionările unor judecători

Mediafax acum o ora
„Având în vedere situaţia fără precedent generată ca urmare a nesemnării decretelor de pensionare ale judecătorilor şi a decretelor de numire în funcţia de judecător, respectiv 50 de decrete”, precizează CSM într-un comunicat, instituția constată un

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/35°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°