Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asociaţia Braşovul pedalează se alătură campaniei "Cancerul de sân poate fi învins"

Publicat in Brasovul Tau, joi 27 septembrie 2012 ·

Vineri, 28 septembrie 2012, la ora 17:00, Asociația Brașovul Pedalează organizează împreună cu Asociația Glasul Prieteniei evenimentul lunar Masa Critică, intitulat de această dată ”Brașovul Conștientizează”.

"Acest marș este avantpremiera lunii octombrie, lună dedicată luptei împotriva cancerului la sân. Una din opt femei poate fi diagnosticată cu cancer la sân. Anual, în România, peste 6000 de femei sunt diagnosticate cu cancer la sân iar rata mortalității este de 57%, tocmai din cauza prezentării la medic în faze tardive ale bolii.

Prin acest marș vrem să atragem atenția tuturor femeilor să se informeze și să cunoască ce este normal pentru sânii lor. De la 20 de ani în sus să-și facă cel puțin la 3 ani o ecografie mamară și o examinare clinică a sânilor iar peste 40 de ani în fiecare an să-și facă o mamografie și o examinare clinică a sânilor.

Dacă este descoperit din timp, există mai multe variante de tratament, durata de supraviețuire este mai mare, calitatea vieții crește și astfel cancerul de sân poate fi învins." transmite într-un comunicat Asociaţia.

Pentru a veni în sprijinul Asociației Glasul Prieteniei, bicicliștii participanți la Masa Critică vor primi de la reprezentanții asociației câte o fundiță roz, simbolul luptei împotriva cancerului de sân.

Masa Critică va porni la ora 17:00 din fața Primăriei Brașov și va urma traseul din fiecare lună: Primărie, str. Nicolae Iorga, Casa Armatei, blvd. Eroilor, blvd. 15 Noiembrie, Calea București, giratoriu Poienelor, blvd. Saturn, blvd. Alexandru Vlahuță, blvd. Gării, str. Aurel Vlaicu, giratoriu Plevnei, blvd. Griviței, str. 13 Decembrie, blvd. Iuliu Maniu, Primărie.

Traseul are aproximativ 13 kilometri și poate fi parcurs de oricine dorește să facă mișcare în aer liber și în siguranța oferită de un grup compact de bicicliști.

Vineri, 28 septembrie

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția echipei lui Călin Georgescu după ce AEP a sesizat Parchetul privind cheltuielile electorale

HotNews acum 9 minute
Echipa de comunicare a lui Călin Georgescu spune că sesizarea AEP către Parchet este „un demers firesc”, după ce HotNews.ro a cerut o reacție cu privire la anunțul instituției conduse de Toni Greblă. „Decizia AEP de a sesiza Parchetul este un demer

Sorin Grindeanu, despre decizia aşteptată la CCR: Nu noi am făcut contestaţii, candidatul nostru nu doreşte să câştige la masa verde alegerile, asta ar însemna o forţare a democraţiei.

News.ro acum 34 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi despre decizia aşteptată la CCR, în urma contestării primului tur al alegerilor prezidenţiale, că nu PSD a făcut contestaţii iar candidatul lor nu doreşte să câştige la masa verde alegerile,

Rachete rusești în spațiul aerian al Republicii Moldova. Ținta a fost o hidrocentrală din aproprierea graniței cu Ucraina

Ziare.com acum 57 minute
Patru rachete rusești au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în apropierea graniței cu Ucraina joi, 28 noiembrie. Informația a fost confirmată de un fost parlamentar, dar și de primarul localității unde s-au auzit puternic și zgomotele pro

Candidat la Senat pe listele S.O.S. România, fost lucrător al Securității comuniste. Anunțul CNSAS: „A suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi”

Gandul acum 21 minute
Informații importante devoalate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), care a anunţat joi că Alexandru Amititeloaie, candidat la Senat pe listele partidului S.O.S. România, a fost lucrător al Securităţii comuniste. Rea

Ajutor militar în valoare de 725 milioane de dolari pentru Ucraina, pregătit de Joe Biden, înainte să plece de la Casa Albă

HotNews acum 36 minute
Pachetul pregătit de administraţia Biden conține o varietate de arme antitanc din stocurile americane pentru ca Ucraina să poată contracara înaintarea trupelor ruse, potrivit Reuters care citează doi oficiali americani. Joe Biden, care se pregătește

România a semnat cu turcii de la Otokar contractul 857 milioane de euro pentru furnizarea a 1.059 de autovehicule 4x4 tactice blindate de tip uşor COBRA II către Ministerul Apărării Naţionale

News.ro acum 47 minute
Producătorul global de sisteme terestre Otokar din Turcia şi compania românească de stat Romtehnica, ca reprezentant al Ministerului Apărării Naţionale, au semnat un contract multianual în valoare de 4,26 miliarde de lei (aproximativ 857 milioane de

Restricţii de circulaţie vineri, sâmbătă şi duminică pentru maşinile de peste 7,5 tone

Mediafax acum o ora
Astfel, vehiculele ruitiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, nu pot circula pe anumite sectoare în zilele de vineri 29 noiembrie, sâmbătă 30 noiembrie 2024 (Sfântul

Trendyol își deschide primul depozit din România în decembrie: va avea 250 de angajați

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, anunță deschiderea primului său depozit din România. Cu o suprafață de 50.000 mp, centrul logistic va genera până la 250 de locuri de muncă și va fi operațional

Bănci din România, păcălite cu bani falși. 400.000 de dolari, schimbați la bancomate

Ziare.com acum o ora
Trei bănci au fost prejudiciate cu 400.000 de dolari, prin încărcarea în bancomate a 4.000 de bancnote falsificate de 100 de dolari, suma fiind ulterior convertită în lei şi retrasă. Două persoane au fost duse la audieri în acest caz. Reprezentanţii

37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri

Mediafax acum 24 minute
Grindeanu a spus că joi, în jurul orei 14-15, se vor da în circulaţie cei 20 de kilometri de la Coloneşti la Albota, tot din Drumul Expres Craiova-Piteşti. De asemenea, acesta a anunţat că vineri după-amiază. în jurul orelor 16, se vor da în circula

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

6°/9°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

3°/8°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

6°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

6°/10°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

4°/9°