Prin venele noastre nu curge sange, ci istorie, iar aceasta trasatura definitorie explica, la randul ei, de ce suntem noi asa cum suntem. Romania este leagan, vatra, cuib de civilizatie europeana si universala. Oamenii salbatici si saraci care locuiesc in prezent in spatiul matriceal in care s-au inventat piramidele, sfincsii si scrierea nu au de unde sa stie ca pe undeva pe aici, printre munti si vai si campuri, s-au nascocit focul, roata si ulcica. Spre nenorocirea posteritatii, mesterii care au construit Ceahlaul, imhotepii Babelor din Bucegi si inteleptii care tineau misterele universului la degetul cel mic de la picior ori au omis, ori nu au dorit sa le lase urmasilor dovezi clare ale actelor fondatoare fara de care civilizatia Lumii Vechi, chiar cea omeneasca, nu ar fi existat. Asa se face ca, in lumea rea a zilelor noastre, istoria adevarata, reala, sprijinita cu probe irefutabile, ramane o istorie ingropata, nestiuta, in vreme ce falsuri sau nimicuri precum etnogeneza oficiala sau formarea statelor medievale romanesti ocupa mii de pagini generoase in analele stiintei. Am schitat, in randurile de mai sus, tabloul fantastic al unui scenariu cutremurator prin aura superba de nerozie pe care o emana cu generozitate: noi suntem urmasii intemeietorilor lumii. Internetul e doldora de „dovezi" care sprijina istoria nestiuta si premeditat ascunsa a lumii carpato-danubiano-pontice din care se trag toate semintiile Planetei. Prin librarii se afla un inventar bogat de maculatura frumos colorata care „probeaza" in fel si chip teoria ca romanii au rasarit din stirpea celor ce au proiectat, realizat si dat in folosinta buricul lumii. Nu trebuie deci sa fie de mirare ca, din vreme in vreme, cei mai viteji si mai drepti dintre gazetari, cum i-ar fi numit, fara indoiala, straromanul Herodot, mai scot cate un breaking-news din sanul hranitor si inepuizabil al istoriei adanci si