Fetele primiseră câte 50 de lei din partea a trei bărbaţi. Una din ele a fost dusă direct în arestul Poliţiei, pentru că era deja la a treia „abatere”.
Marţi seară, în jurul orelor 22.30, în timpul unei acţiuni organizate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Braşov, trei prostituate au fost depistate pe strada Grigore Ureche, din municipiul Braşov. „Au depistat pe strada Grigore Ureche din municipiul Braşov, trei tinere, de 22, 20 şi 17 ani, cunoscute ca practicante ale prostituţiei, în timp ce întreţineau raporturi sexuale orale cu trei clienţi, două într-un autoturism şi una în faţa autoturismului. Una din ele a mai fost depistată cu trei acte similare în acest an”, ne-a declarat comisar şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt IJP Braşov.
Suspecta a fost reţinută de poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie, şi i-a fost întocmit dosar penal. Pentru că mai avea încă trei dosare penale pentru aceleaşi fapte, împotriva ei a început şi urmărirea penală, iar dosarul va ajunge pe masa judecătorilor. Cercetările continuă, în scopul documentării întregii activităţi infracţionale a persoanelor depistate. Fetele primiseră câte 50 de lei din partea a trei bărbaţi. Una din ele a fost dusă direct în arestul Poliţiei, pentru că era deja la a treia „abatere”.
Marţi seară, în jurul orelor 22.30, în timpul unei acţiuni organizate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Braşov, trei prostituate au fost depistate pe strada Grigore Ureche, din municipiul Braşov. „Au depistat pe strada Grigore Ureche din municipiul Braşov, trei tinere, de 22, 20 şi 17 ani, cunoscute ca practicante ale prostituţiei, în timp ce întreţineau raporturi sexuale orale cu trei clienţi, două într-un autoturism şi una în faţa autoturismului. Una din ele a mai fost depistată cu trei acte simila