Un tânăr din Păunești, dispărut de acasă de patru ani, a fost găsit de poliţişti. Potrivit unui comunicat de presă al IPJ, oamenii legii din Păunești l-au identificat, miercuri, pe Gheorghiță C., de 19 ani, din localitate, care în luna mai 2008 a dispărut de la domiciliul părinţilor săi.
„Cu ocazia audierii tânărul a precizat faptul că a plecat de bunăvoie de la locuinţa părinţilor săi, datorită unor neînţelegeri pe care le-a avut cu aceştia, precum şi faptul că în toată această perioadă nu a fost victima vreunei infracţiuni”, transmit polițiștii.