Poliţiştii făgărăşeni au fost prezenţi ieri pe străzile oraşului. Şi asta pentru a împărţi pliante cetăţenilor şi pentru a le da sfaturi cu privire la furturile din locuinţe, din maşini, din case de vacanţă sau din societăţi comerciale. Totul în cadrul campaniei organizate la nivel naţional „Săptămâna prevenirii ciminalităţii“ . Astfel, nu lăsaţi bunuri la vedere în autoturism , chiar dacă lipsiţi pentru puţin timp din maşină, când plecaţi de acasă, încuiaţi uşile şi închideţi ferestrele. Nu lăsaţi cheile de la casă în locuri vizibile, uşor de găsit. De asemenea atunci când vă aflaţi la cumpărături fiţi foarte atenţi la geantă şi portmoneu, şi mai ales atunci când faceţi plăţi. Montaţi încuietori la uşile anexelor gospodăreşti şi dacă este posibil, grilaje la geamurile acestora! În cazul persoanelor juridice există de asemenea reguli care trebuie respectate mai ales în privinţa asigurării pazei sediilor şi bunurilor dar şi a transporturilor de valori. Nerespectarea acestor reguli constituie de obicei ,,puncte slabe ,, de care infractorii profită în scopul comiterii de furturi. Sfaturile au fost binevenite pentru toţi oamenii.
Această campanie a fost organizată cu scopul de a opri sau micşora furturile şi de a le sugera oamenilor să-şi ia măsuri de precauţie.
(L.S)
Poliţiştii făgărăşeni au fost prezenţi ieri pe străzile oraşului. Şi asta pentru a împărţi pliante cetăţenilor şi pentru a le da sfaturi cu privire la furturile din locuinţe, din maşini, din case de vacanţă sau din societăţi comerciale. Totul în cadrul campaniei organizate la nivel naţional „Săptămâna prevenirii ciminalităţii“ . Astfel, nu lăsaţi bunuri la vedere în autoturism , chiar dacă lipsiţi pentru puţin timp din maşină, când plecaţi de acasă, încuiaţi uşile şi închideţi ferestrele. Nu lăsaţi cheile de la casă în locuri vizibile, uşor de găsit. De asemenea atunci