Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj şi cei ai Consiliului Judeţean Mureş au reluat negocierile pentru formarea unei singure companii aeroportuare, care să opereze aeroporturile din Cluj-Napoca şi din Târgu-Mureş. Anunţul a fost făcut de preşedintele PNL al Consiliul Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, care a participat la Adunarea Generală a Aeroporturilor din România. El a afirmat că s-a întâlnit luni cu omologul său din Târgu-Mureş, Ciprian Dobre, cu care este coleg în PNL, şi au convenit să reia discuţiile legate de fuziunea celor două aeroporturi. "Noi nu privim Târgu-Mureşul ca pe un concurent şi sperăm că nici Târgu-Mureşul nu ne priveşte ca pe nişte concurenţi. Dimpotrivă, noi ne dorim o formulă de parteneriat", a spus Horea Uioreanu.
O istorie complicată
Aceste discuţii au început, apoi au fost blocate în perioada în care Consiliul Judeţean Cluj era condus de Alin Tişe, iar Consiliul Judeţean Mureş de Edita Lokodi. În esenţă, discuţiile vizau formarea unui operator aeroportuar capabil să concureze cu cei din Bucureşti şi din Budapesta.
Unificarea administrativă a celor două baze aeriene ar da naştere uneia dintre cele mai mari companii aeroportuare din regiune. Concomitent cu aceste negocieri, conducerea aeroportului din Cluj a început lucrările de construire a unei noi piste de aterizare - decolare, care va avea în prima fază 2.100 de metri, iar ulterior va fi prelungită la 3.500 de metri.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj şi cei ai Consiliului Judeţean Mureş au reluat negocierile pentru formarea unei singure companii aeroportuare, care să opereze aeroporturile din Cluj-Napoca şi din Târgu-Mureş. Anunţul a fost făcut de preşedintele PNL al Consiliul Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, care a participat la Adunarea Generală a Aeroporturilor din România. El a afirmat că s-a întâlnit luni cu omologul său din Târgu-Mureş,