La Casa memorială Rebreanu de la Prislop, amestecat într-un grup de turişti basarabeni (elevi), ascult cu nescontat interes expunerea ghidului. Rosteşte pentru a mia oară aceleaşi vorbe, de dimineaţă a avut grup după grup şi, totuşi, în glas nu desluşeşti plictisul muzeografului ce-şi calibrează ghidajul în funcţie de reprezentativitatea vizitatorului. Pune pasiune, îl simţi îndrăgostit şi de profesie, şi de memoria scriitorului a cărui amintire o slujeşte, aşa că n-are variante prescurtate şi, dacă ai răbdare, afli, alături de informaţiile standard, destule lucruri noi. De pildă: destinele personajelor romanului „Ion”, pe care Rebreanu a avut a le cunoaşte aici, la Prislop (unde, de fapt, n-a trăit decât un an, ceea ce ghidul n-o mai spune; creatorul romanului românesc modern s-a născut la Târlişua şi a copilărit la Maieru), şi care şi-au însuşit, cu sau fără voia lor, post-identitatea eroilor cărţii.
Când eram student, în urmă cu mai bine de jumătate de veac, profesorul Gavril Istrate ne-a dus cu toată grupa la Prislop, s-o cunoaştem pe Ana. Biata Ana, tracasată de aceleaşi întrebări la care trebuia să răspundă de câteva ori pe zi, a rostit ca pe o poezioară câteva fraze prea rotunjite ca să nu le fi caligrafiat vreun metodist al Casei de creaţie Bistriţa... Ana a murit în 1973, la 84 de ani, eliberată, în fine, de postura semioficială în care o încorsetase curiozitatea generală. Ion, cel pe care scriitorul l-a văzut sărutând pământul („L-a sărutat ca pe-o ibovnică”) şi-a dat obştescul sfârşit încă în 1935.
Am descoperit târziu cea de a doua Casă memorială Rebreanu (de toate, sunt patru), la fel de importantă: dacă la Prislop s-a petrecut cunoaşterea lumii satului, iniţierea, aici, la Valea Mare, s-a scris o bună parte din opera romancierului. Căutam, de fapt, Casa memorială Topârceanu, din Valea Mare (Pravăţ), judeţul Argeş, şi acolo am aflat că tot