Cancerul şi bolile cardiovasculare sunt principalele cauze ale mortalităţii în Ucraina, informează UNIAN, făcând trimitere la declaraţiile preşedintelui Comisiei pentru Sănătate din Parlamentul Ucrainei, Tatiana Bahteeva.
Potrivit declaraţiilor sale, populaţia Ucrainei scade într-un ritm alarmant, înregistrând cel mai mare declin din Europa - anual mor 700 de mii de ucraineni.
"În ultimii 15 ani, populaţia Ucrainei a scăzut cu şapte milioane de oameni, de la 52 de milioane la 45 de milioane", a explicat Bahteeva.
Aceasta a subliniat că declinul populaţiei Ucrainei are loc din cauza modului de viaţă total nesănătos pe care îl duc cetăţenii acestei ţări. "Mâncarea nesănătoasă de tip fast-food, alcoolul, ţigările, drogurile, sunt doar câţiva din factorii care duc la crearea unui astfel de fenomen demografic.
Este absolut alarmant faptul că mai bine de 14 milioane de ucraineni suferă de boli cardiovasculare, iar 1 milion de ucraineni sunt bolnavi de cancer", a conchis preşedinta Comisiei pentru Sănătate din Parlamentul Ucrainei, Tatiana Bahteeva, trăgând totodată un semnal de alarmă.
Sursa: Rador