Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROTESTE LA OLTCHIM: Peste 400 de angajaţi continuă protestele cerând plata salariilor restante

Publicat in Vremea Noua, joi 27 septembrie 2012 ·

Peste 400 de angajaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea continuă joi protestele pe platoul din faţa pavilionului administrativ al societăţii, cerând să li se plătească salariile restante şi solicitând fonduri pentru reluarea producţiei.

“Vom rămâne să protestăm până când se va relua producţia. Aşteptăm banii pe august şi septembrie, suntem disperaţi şi vom intra şi în greva foamei”, a declarat un protestatar.

La ora transmiterii acestei ştiri, liderul salariaţilor de la Oltchim, Corneliu Cernev, explică la portavoce salariaţilor aflaţi în faţa Pavilionului Administrativ rezultatul întâlnirilor pe care delegaţia angajaţilor de la combinat, condusă de el, le-a avut la discuţiile de miercuri seară, de la Bucureşti, cu ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu.

Angajaţii Oltchim Râmnicu Vâlcea spun că sunt decişi să protesteze în fiecare zi, până când activitatea combinatului va fi repornită şi până vor primi salariile restante, iar după 1 octombrie, dacă situaţia nu se va rezolva, vor protesta şi la Bucureşti.

Miercuri, angajaţii au huiduit vechea conducere, scandând “Nu ne minţiţi!”, “Hoţii, hoţii”, “Să vină Roibu”.

“Protestul muncitorilor la Oltchim va continua în fiecare zi , de la ora 8.00, în faţa pavilionului societăţii. Noi nu am ieşit la protest azi (n.r. – miercuri) împotriva Ministerului Economiei sau Guvernului, care sper să rezolve problema Oltchim. Ce se se va întâmpla de luni încolo, data limita la care Dan Diaconescu trebuie să semneze contractul de privatizare, vom vedea. Dacă nu se rezolvă problemele, vom schimba atitudinea şi faţă de Guvern şi faţă de Ministerul Economiei. Aşteptăm ca domnul Diaconescu să semneze contractul de privatizare. Dacă nu-l va semna, îmi pare rău că s-a pierdut mult timp. După 1 octombrie, dacă situaţia nu se va rezolva, vom protesta şi la Bucureşti”, declara, miercuri, Corneliu Cernev.

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 53 minute
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Ministrul de Finanțe, despre construcţia bugetului pentru 2025: Nu punem nicio modificare, nici de TVA, nici a impozitului pe muncă

Adevarul acum o ora
Construcţia bugetului pentru acest an nu ia în calcul nici modificarea TVA nici a impozitării muncii, a transmis ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 2 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 55 minute
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 2 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Tyson Fury îşi anunţă din nou retragerea din box

Mediafax acum 38 minute
„Salutare tuturor, voi fi scurt şi la obiect. Vreau să anunţ retragerea mea din box. A fost o adevărată aventură, am iubit fiecare minut şi vreau să închei cu asta: Dick Turpin purta o mască”, a declarat Fury. Britanicul a mai anunţat retragerea din

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 2 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

ANPM: Peste 1.500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acorduri de mediu în 2024

Capital acum 2 ore
Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, a vorbit despre acordurile de mediu primite în 2024 pentru proiecte de infrastructură. El a precizat că s-au înregistrat progrese în emiterea acestor ac

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°