Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Uniformele pătate”, fenomen internaţional

Publicat in Timpolis, joi 27 septembrie 2012 ·

Contextul economic internaţio­nal a făcut ca, în foarte multe cazuri, şi pe fondul tăierilor salariale aferente politicilor de austeritate bugetară, unele categorii de funcţionari publici să devină mai vulnerabile la practicile de corupţie sau, în unele servicii ce presupun un anumit standard de probitate morală, să pătrundă indivizi care nu îşi au locul acolo. Astfel, pe tot parcursul anului trecut s-au succedat mai multe scandaluri penale care au vizat importante segmente din forţele de poliţie ale mai multor state, şi din “lumea a treia”, dar şi din categoria celor foarte dezvoltate.

Poliţişti cu cazier

O serie de verificări interne reali­zate anul trecut în cadrul Poliţiei brita­nice au scos la iveală că peste 900 de agenţi angajaţi au fost condamnaţi în trecut pentru infracţiuni cum ar fi spar­geri, accidente auto cauzatoare de moar­te, furturi, trafic de droguri, violenţă domestică, falsuri şi influenţarea unor anchete aflate în desfăşurare.

Conform rezultatelor verificărilor făcute în 33 din cele 43 de structuri din Anglia şi Ţara Galilor, cel puţin 944 de ofiţeri şi poliţişti comunitari au la activ condamnări. Printre cei care au cazier judiciar se află şi ofiţeri superiori, pre­cum doi detectivi şi un inspector-şef an­gajaţi ai Poliţiei Metropolitane.

Poliţia Metropolitană, cea mai ma­re structură poliţienească din Marea Bri­tanie, a avut cele mai multe astfel de cazuri, 356 de ofiţeri de poliţie şi 41 de poliţişti comunitari, fiind urmată de Po­liţia din Kent (49) şi Poliţiile din Devon şi Cornwall (câte 44). Majoritatea condam­nărilor sunt cauzate de încăl­cări ale re­gulilor de circulaţie. Există însă şi cazul unui ofiţer din South York­shire care a fost condamnat pentru că a pescuit fă­ră permis.

Cum mai multe structuri ale forţe­lor de poliţie nu au putut oferi infor­maţii asupra cazierelor unor angajaţi, numă

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copac prăbușit peste două persoane în municipiul Brașov. Un tânăr a murit

HotNews acum 12 ore
Un arbore a căzut peste doi oameni, duminică, în municipiul Brașov, iar unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 27 de ani, a murit în urma incidentului, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov. ISU Brașov spune că, în jurul o

Elena Udrea a fost operată, la scurt timp după internarea de urgență. Fostul ministru este la terapie intensivă

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, duminică, și este la terapie intensivă, au declarat surse medicale pentru Agerpres. Sursele susțin că Udrea a fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică, iar operația a decu

Eleganță la SUPERLATIV! Cum au apărut la petrecerea de nuntă a Kirei soții Hagi, Ianis și Elena, Gigi Becali și verii lui

Cancan acum 7 ore
În aceste momente, nume mari din sport, afaceri și showbiz petrec alături de Kira Hagi și Thomas Ferfelis, în cadrul nunții de poveste ce are loc la Cernica Events, pe malul lacului. Cununia religioasă s-a încheiat în aplauzele emoționate ale invita

VIDEO Incendiu puternic la un depozit de pe A1. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru mai multe localități

HotNews acum 10 ore
Un incendiu de amploare a izbucnit duminică seară la o hală aflată într-un parc logistic situat pe autostrada A1, în județul Giurgiu. Focul a cuprins acoperișul, panourile fotovoltaice montate pe clădire, precum și interiorul depozitului, potrivit I

UPDATE - Traficul feroviar, întrerupt între Sinaia şi Buşteni după ce un copac a căzut pe firele electrice/ Circulaţia trenurilor, reluată pe ambele fire/ 15 trenuri înregistrează întârzieri - FOTO

News.ro acum 8 ore
Traficul feroviar a fost întrerupt, duminică după-amiază, între Sinaia şi Buşteni, după ce un copac a căzut pe firele electrice, fiind afectate ambele sensuri de circulaţie. Angajaţii CFR SA au intervenit pentru a îndepărta copacul şi a verifica lin

Marius Tucă Show începe luni, 30 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu s-a rugat în deschidere la biserica în care Kira Hagi şi Thomas Ferfelis s-au cununat

Gandul acum 4 ore
Călin Georgescu s-a rugat cu puțin timp înainte de nunta anului Kira Hagi și Thomas Ferfelis la Biserica Sfântul Visarion. Nu pentru a participa la cununia fiicei „Regelui”, ci, cel mai probabil, pentru a se închina şi a se ruga, conform reporterilo

Donald Trump a găsit cumpărător pentru TIKTOK AMERICA. Tranzacţia va necesita acordul lui Xi Jinping

Gandul acum 7 ore
Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu acordat postului Fox News, că a găsit un cumpărător pentru operaţiunile TikTok din SUA. ”Un grup de persoane foarte bogate” ale căror nume urmează să fie făcute publice în aproximativ două săptămâni

Trump spune că administraţia lucrează la introducerea unui „permis temporar” pentru imigranţii din anumite sectoare

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu pentru Fox News că administraţia lucrează la elaborarea unui permis temporar pentru imigranţii care lucrează în anumite sectoare, ceea ce a

Mii de norvegieni au crezut că au devenit milionari jucând la loterie. Demisie la vârful Norsk Tipping ca urmare a unei erori grave

HotNews acum 8 ore
Numeroşi norvegieni au crezut că au devenit milionari după ce au primit o notificare de la compania naţională de jocuri de noroc prin care li se comunica că au câştigat sume fabuloase – până când s-a dovedit că era vorba de o greşeală, relatează BBC

Vremea

București
acum

22°
lun.

21°/32°
mar.

20°/29°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

20°
lun.

16°/27°
mar.

13°/24°
mie.

13°/27°
joi

16°/30°
Constanta
acum

22°
lun.

22°/28°
mar.

19°/26°
mie.

18°/27°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

13°/27°
mie.

12°/29°
joi

16°/33°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/32°
mie.

16°/35°
joi

18°/38°