Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reuters: Ponta, pus într-o situaţie dificilă după tentativa eşuată. Victoria USL de la alegeri, departe de a fi sigură

Publicat in Adevarul, joi 27 septembrie 2012 ·

După patru luni la putere şi o tentativă eşuată de a-l demite pe preşedinte, premierul român Victor Ponta este atacat atât acasă, cât şi în străinătate, coaliţia lui aflându-se sub presiune, iar victoria alegerilor din decembrie e departe de a fi sigură, se arată într-o analiză Reuters.

"Ponta, un social-democrat de stânga, părea că are toate atuurile în mai, atunci când a devenit cel mai tânăr premier din Uniunea Europeană. Alianţa lui cu liberalii se bucura de o majoritate parlamentară solidă, iar sondaje o cotau cu peste 60%", scrie agenţia de presă. "Acum, omul care trebuia să reprezinte o schimbare de gardă a partidului său, succesori ai comuniştilor defunctului dictator Nicolae Ceauşescu, are probleme", mai notează Reuters.

"În loc să rezolve numărul mare de probleme ale celei de-a doua cele mai sărace naţiuni din UE, mandatul lui Ponta a fost dominat până acum de tentativa partidului său de a-l demite pe preşedintele Traian Băsescu, lucru care a stârnit conflicte cu puterea judecătorească, îngrijorări la Bruxelles şi nesiguranţă între investitori. (...) După cinci ani de la intrarea în UE, România a făcut puţine progrese sub conducerea mai multor guverne în ceea ce priveşte reformarea economiei sale dominate de companii de stat şi combaterea corupţiei. Probleme esenţiale, pe care majoritatea statelor membre UE le-au depăşit acum zeci de ani, precum existenţa apei curentă în toată ţara, (n.r. - în România) sunt încă nerezolvate", se mai arată în analiză.

"Sperăm că după alegerile din decembrie, criza politică va lua sfârşit, iar autorităţile se vor concentra mai mult pe îmbunătăţirea situaţiei economice a ţării", a declarat pentru Reuters Grzegorz Konieczny, managerul Fondului Proprietatea.

Reuters mai sublinează că noul guvern a emis mai mult de 40 de ordonanţe de urgenţă în primele două luni de mandat, ca să crească puterea Parlam

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 37 minute
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 2 ore
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Corupție și tăieri ilegale în sistemul silvic: 15 suspecți, inclusiv un primar și un fost director

Mediafax acum 10 minute
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au început urmărirea penală față de 15 suspecți, persoane fizice și juridice, într-un dosar complex de corupție și infracțiuni silvice. Printre cei vizați se află un primar de or

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 5 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

FOTO BNR lansează o monedă din aur dedicată Elenei Cuza, la 200 de ani de la naștere

Ziua Constanta acum 31 minute
Începând cu data de 21 iulie 2025, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 200 de ani de la nașterea Elenei Cuza. Caracteristicile monedei sunt următoarele: Metal - aur Valoare nominală - 100 lei Titlu -

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 2 ore
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°