Premierul Victor Ponta a declarat că, din punctul său de vedere, există şansa unei colaborări raţionale cu preşedintele Traian Băsescu, pornind de la considerentul că în deciziile finale adoptate în şedinţa de joi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a ţinut cont de obiecţiile sale, informează Mediafax.
Ponta a declarat că a părăsit şedinţa de joi a CSAT deoarece nu a acceptat ca pe ordinea de zi, care i-a fost transmisă cu doar o zi înainte, să fie trecute documente prin care, de exemplu, era înfiinţat "un Megaminister de Externe al Administraţiei Prezidenţiale".
Premierul a remarcat însă că, în final, în şedinţa CSAT s-a ţinut cont de aceste obiecţii.
"Eu, când am zis la un moment dat - sigur, eram în campania de referendum, eram toţi foarte războinici - că nu o să merg nici la CSAT, dar nu o să împiedic CSAT-ul, am fost criticat că nu este un gest raţional, că nu e normal. M-am dus astăzi, am evitat un conflict mai grav şi deciziile luate, până la urmă, au fost deciziile corecte, dar nu îmi doresc ca la fiecare şedinţă de CSAT să existe o tentativă prin care Administraţia Prezidenţială să mai ia ceva de la Parlament, Guvern, televiziune sau radio", a spus Ponta la un post de televiziune.
Întrebat dacă există totuşi şansa unei colaborări raţionale cu preşedintele Traian Băsescu, premierul a răspuns că, din punctul său de vedere, acest lucru este posibil atât timp cât şeful statului înţelege că actualul premier nu este ca Boc şi Ungureanu.
El a arătat în acelaşi timp că prima sa întâlnire cu preşedintele Băsescu, după referendumul de demitere a acestuia, nu a fost una "foarte reuşită".
Premierul Victor Ponta a declarat că, din punctul său de vedere, există şansa unei colaborări raţionale cu preşedintele Traian Băsescu, pornind de la considerentul că în deciziile finale adoptate în şedinţa d