Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au identificat şi reţinut un bărbat de 49 ani, din Târgu-Jiu, suspectat de comiterea mai multor furturi de componente metalice.
În fapt, în perioada 11-31 august a.c., la nivelul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, au fost înregistrate 5 dosare penale având ca obiect furturi pe timp de noapte, de profile metalice de la locuinţa părţii vătămate D.V.E., de 50 ani, din Târgu-Jiu.
În noaptea de 30/31 august a.c., poliţişti din cadrul Biroului de Ordine Publică au acţionat pentru prinderea suspectului, în apropierea locuinţei lui D.V.E. Astfel, în jurul orelor 02:00, poliţiştii au observat o persoană care încerca să sustragă componente metalice dintr-un gard împrejmuitor. Întrucât suspectul nu s-a conformat somaţiei poliţiştilor de a se opri, aceştia au folosit armamentul din dotare după efectuarea somaţiei legale, executând un foc în plan vertical, iar ulterior în direcţia suspectului. Cu toate acestea, suspectul a reuşit să se sustragă.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au identificat şi reţinut un bărbat de 49 ani, din Târgu-Jiu, suspectat de comiterea mai multor furturi de componente metalice.
În fapt, în perioada 11-31 august a.c., la nivelul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, au fost înregistrate 5 dosare penale având ca obiect furturi pe timp de noapte, de profile metalice de la locuinţa părţii vătămate D.V.E., de 50 ani, din Târgu-Jiu.
În noaptea de 30/31 august a.c., poliţişti din cadrul Biroului de Ordine Publică au acţionat pentru prinderea suspectului, în apropierea locuinţei lui D.V.E. Astfel, în jurul orelor 02:00, poliţiştii au observat o persoană care încerca să sustragă componente metalice dintr-un gard împrejmuitor. Întrucât suspectul nu s-a conformat somaţiei poliţiştilor de a se opr