Impresii de la cea mai recentă premieră a Teatrului Metropolis din Capitală – spectacolul Jubileul – ne sunt împărtăşite de dna Paula Romanescu, la rubrica Scena ca o lume.

În orice zbor căderea pândeşte răbdătoare… Să fii actor înseamnă să te deprinzi cu zborul spre mai şi mai înalt chiar (sau mai ales) când mersul printre oameni pare-a fi rătăcire. Să ajungi mare actor să-nsemne oare a trăi desprins de pământ, pe linia fragilă şi mereu mişcătoare a scenei, când rege, când cerşetor, când erou fără prihană, când învins, jumătate Iisus, jumătate tâlhar? Şi-apoi, în vreme, la capăt, să-ţi pregăteşti jubileul ca pentru o frângere de suflet, ca pentru o rugă la vămile marii treceri, ca pentru o izbândă, ca pentru o îngenunchere întru eterna logodnă a lacrimii cu zâmbetul. La Teatrul Metropolis din Capitală, sâmbătă, 15 septembrie a.c., a fost premiera spectacolului Jubileul de Jean Marie Chevret şi Michèle Ressi, recital în care Maia Morgenstern a dat (a câta oară!) măsura forţei sale interpretative, purtându-ne prin toate meandrele şi capcanele unei vieţi dintre cele la care visează toţi anonimii lumii ca summum al splendorii: viaţa de star. Regia spectacolului este asigurată de omul-emblemă a teatrului românesc, personalitate inegalabilă, divinul monstru care poartă numele de Radu Beligan. Subiectul piesei – amurgul zeilor, Amélie de Guérand, actriţă-stea ajunsă la vremea în care (cum spune poetul Marin Sorescu) „trebuie să tragem sub noi o linie neagră şi să facem socoteala“, se preschimbă în Maia Morgenstern (sau poate invers?!) şi, într-o mărturie fără fard, îşi revede întreaga viaţă din spatele unei uşi metalice ca o cortină a destinului de după ca Publicitate re El, Marele regizor, îi urmăreşte jocul adevărului, având grijă să amestece forma lacrimii cu sclipirea diamantului din sufletul omenesc. Şi Radu Beligan în sală! Victoria Dicu în