* pentru a beneficia de ajutorul financiar din partea Primăriei, brăilenii nu trebuie să aibă datorii la bugetul local, restanţe la întreţinere şi la CET * după ce vor primi banii, aceştia sunt obligaţi să facă dovada cheltuirii sumelor încasate cu documente fiscale
În cadrul celei mai recente şedinţe CLM Brăila a fost supus spre aprobare un proiect de hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar de la bugetul local în perioada sezonului rece persoanelor debranşate de la CET. Iniţiativa a venit atât din partea primarului Aurel Simionescu, cât şi a consilierilor locali Dan Păun şi Simona Drăghincescu. În aceste condiţii, suma aprobată de către aleşii locali pentru persoanele debranşate de la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, în urma reconfigurării zonelor unitare de încălzire, a fost stabilită la un plafon de 1.800 de lei. Chiar dacă independenta Simona Drăghincescu a propus iniţial o sumă de 2.500 de lei, în urma discuţiilor consilierii au căzut de acord ca sprijinul financiar să fie ori de 800 de lei pentru achiziţionarea unui convector pentru încălzire cu gaz, ori de 1.800 de lei în vederea cumpărării unei centrale termice pentru încălzire şi apă caldă.
Potrivit hotărârii CLM, pentru a beneficia de aceşti bani, proprietarii nu trebuie să înregistreze restanţe la bugetul local, la întreţinere şi CET, iar solicitantul să fi folosit pentru încălzirea locuinţei energie termică în sistem centralizat şi să fi fost debranşat în urma reconfigurării zonelor unitare de încălzire. Pentru a preîntâmpina eventualele fraude, municipalitatea solicită beneficiarilor să se prezinte în termen de 30 de zile de la data acordării ajutorului cu o chitanţă sau o factură care să dovedească faptul că suma încasată a fost cheltuită strict în acest scop.
Ca o completare, preşedintele de şedinţă, liberalul Vasile Varga, a adus î