Rapid – Olimpia 6-0 (3-0)
Olimpia Satu Mare şi-a încheiat parcursul în Cupa României după ce a fost învinsă, la Bucureşti, de Rapid cu scorul de 6-0, la pauză fiind 3-0 pentru elevii lui Neluţu Sabău. Jucătoriii sătmăreni au încercat să contracareze acţiunile gazdelor şi să contraatace, dar au rezistat numai 25 de minute în faţa unei echipe mult mai experimentate, chiar dacă a trimis în teren multe rezerve. Elevii lui Tibi Csik s-au văzut conduşi după un gol înscis de Ioniţă (min. 25), cel care avea să majoreze diferenţa şase minute mai târziu cu un lob peste Şuta. A fost 3-0 în min. 35, în urma reuşitei lui Renan, care a trimis plasat din poziţie centrală de la 22 m.
În partea a doua sătmărenii încearcă mai multe faze ofensive, însă acestea se sting în preajma careului giuleştenilor. Se face 4-0 în min. 54, când Renan reuşeşte şi el dubla, printr-un şut de la 35 de metri la care Şuta gafează copilăreşte. Mai mult chiar, Renan realizează hatt-trick-ul, după o minge trimisă la colţul lung din marginea careului. Ciolacu majorează scorul la 6-0 în urma unei faze frumoase, încheiată cu un şut la vinclu, la care Şuta nu a mai avut ce face. Putea fi totuşi 6-1, dar Gavrilescu ratează o lovitură de la 11m după ce tot el obţinuse penaltiul la ultima fază de joc.
Rapid: Albuţ – Wallace, Grigore, Glauber (Goga), Bozovici (Milisavlievic) – Roman, N. Grigore, Al. Coman, Renan – Ioniţă (Ciolacu), Ilijoski
Olimpia: Şuta – Mureşan, Iuhas, Micaş, Homorozan – Ghiriti (Gavrilescu), Pop, Viland, Molnar, Dragoş, Feier (Marinaş).
Citiţi şi ...:
Rapid – Olimpia 6-0 (3-0)
Olimpia Satu Mare şi-a încheiat parcursul în Cupa României după ce a fost învinsă, la Bucureşti, de Rapid cu scorul de 6-0, la pauză fiind 3-0 pentru elevii lui Neluţu Sabău. Jucătoriii sătmăreni au încercat să contracareze acţiunile gazdelor şi să contraatace, dar