Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raoul Şorban, salvatorul evreilor din Ardeal, a devenit, post-mortem, cetăţean de onoare al judeţului Cluj

Publicat in Adevarul, joi 27 septembrie 2012 ·

Scriitorul şi academicianul clujean Raoul Şorban, care a jucat un rol extrem de activ în salvarea a miil de evrei persecutaţi de trupele germano-hortyste de ocupaţie, a primit joi titlul de cetăţean de onoare, post-mortem, al judeţului Cluj. Placheta realizată în acest sens va fi înmânată în cadrul unei ceremonii la care urmează să participe Eva Şorban, văduva lui Raoul Şorban.

„Mi-aş dori ca la acest proiect de hotărâre toţi consilierii să fie iniţiatori. Mă rog, din cei prezenţi", a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

Proiectul de hotărâre a trecut cu 20 de voturi pentru, în condiţiile în care 11 consilieri judeţeni ai PDL au părăsit şedinţa de judecată, în urma unor discuţii în contradictoriu cu consilierii judeţeni USL legate de Cluj Arena.

În luna septembrie 2012 se împlinesc 100 de ani de la naşterea marelui critic de artă, pictor, scriitor, eseist şi academician Raoul Şorban, un clujean care, prin îndelungata şi vasta sa carieră, dar şi prin faptele de eroism personal, a reuşit să-şi pună amprenta asupra vieţii culturale, politice şi civice din perioada celui de-al doilea Război Mondial.

Intelectualul Raoul Şerban reprezintă una dintre cele mai mari personalităţi pe care judeţul Cluj le-a oferit atât ţării, cât şi comunităţii internaţionale. După dictatul de la Viena, când Transilvania de Nord a fost anexată de Ungaria, Raoul Şorban a decis să rămână la Cluj şi a fondat „Editura Românească din Ardealul de Nord", unica editură care a reuşit să funcţioneze în acea perioadă în regiune. Între anii 1946 şi 1948 a condus Conservatorul de la Cluj şi, începând cu anul 1948, Institutul de Artă de la Cluj (până în 1949). Regimul comunist l-a îndepărtat din funcţii. În anul 1952 Securitatea l-a arestat şi deţinut până în 1955 fără niciun fel de proces. Ulterior, în anul 1956 i s-a permis din nou accesul în mediul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum o ora
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum o ora
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Patru judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. ANM a emis Cod roşu

Mediafax acum 32 minute
Valul de căldură va continua să se intensifice, iar în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman se vor înregistra temperaturi maxime de 38…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va dep

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 3 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°