Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mulţescu: "Am câştigat clar, dar poate scorul a fost prea mare"

Publicat in Pro Sport, joi 27 septembrie 2012 · ·

Tehnicianul echipei Astra Giurgiu, Gheorghe Mulţescu, a declarat după victoria din meciul cu CSMS Iaşi, scor 4-1, că poate diferenţa de pe tabelă este prea mare, însă a subliniat că formaţia sa are ca obiectiv câştigarea Cupei României, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am venit la Iaşi să câştigăm şi am încercat în acelaşi timp să protejez câţiva jucători de bază. Socoteala nu s-a potrivit şi am fost obligat să fac acele schimbări la 1-0 pentru Iaşi. Introducerile lui Găman şi a lui Fatai au adus plusul pe care contam. Am câştigat clar, dar poate scorul a fost prea mare. Avem ca obiectiv câştigarea Cupei României. Urmează meciurile adevărate, dar eu sper să nu ne mai oprim. Jucătorii mei au o atitudine bună, joacă ofensiv şi dacă se vor perfecta cele trei transferuri despre care se vorbeşte acum, plus se vor aduce doi-trei jucători buni în iarnă, ne putem gândi serios la cupele europene', a spus Mulţescu.

Gheorghe Mulţescu a precizat că echipa CSMS Iaşi nu ar trebui să ocupe ultimul loc în clasamentul Ligii I: "Iaşul ocupă un loc nemeritat, a pierdut multe meciuri pe nedrept şi trebuie să se bată în continuare pentru că eu cred că are valoare peste a celorlalte echipe din subsolul clasamentului".

Tehnicianul formaţiei CSMS Iaşi, Liviu Ciobotariu, consideră că elevii săi au avut o primă repriză reuşită, dar în a doua au căzut fizic. "Am făcut o primă repriză reuşită, în care am înscris. Am făcut un presing bun şi am avut atitudine. După pauză jucătorii mei au căzut în mod inexplicabil fizic, iar după eliminare s-au risipit şansele noastre. Eu am nimerit la Iaşi în mijlocul uraganului, dar îmi asum responsabilitatea şi trebuie să scot această echipă din criză. Astăzi am câştigat un jucător, e vorba de Avrămia, care cred că va ajunge stoper la echipa naţională", a afirmat Ciobotariu.

Echipa Astra Giurgiu s-a calificat în optimile Cupei R

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°