Inaugurăm în acest număr o rubrică specială consacrată savantului George Emil Palade, de la naşterea căruia se împlinesc, la 19 noiembrie, o sută de ani. Pe lângă interviuri şi relatări de la viitoarele evenimente omagiale, vom găzdui şi alte materiale primite pe adresa redacţiei, care să contribuie la întregirea imaginii asupra vieţii şi operei singurului român laureat al Premiului Nobel pentru Medicină. Deschidem această serie cu interviul acordat de dl prof. dr. C. D. Zeletin dnei Alina Boghiceanu.
Interviu cu prof. dr. C. D. Zeletin, scriitor, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale, preşedintele Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România – Domnule profesor, după câte ştiu cunoaşteţi bine şi „pe viu“ biografia marelui savant, George Emil Palade, primul român laureat al Premiului Nobel (1974) pentru medicină, şi familia sa – din care faceţi parte. Care sunt prima dv. amintire şi, fireşte, primele impresii pe care vi le-a făcut? – Aveam şase sau şapte ani, deci în 1941 sau 1942, acasă în Burdusacii mei natali din fostul judeţ Tecuci, astăzi judeţul Bacău, când, într-o seară, mai exact entre chien et loup, cum spune francezul, adică atunci când începi să nu mai desluşeşti bine, cineva bătu într-o scândură a gardului dinspre hudiţă, nu în poarta de la drum, cum ar fi fost firesc. Bunica Natalia trebăluia pe acolo şi eu pe lângă ea. Un tânăr chipeş, înalt, cu un fel de a vorbi luminos şi apăsat, se recomandă: „Bună seara, doamnă! Numele meu este Traian Bocioacă. Sunt numit învăţător la Burdusaci şi aş vrea să mă prezint domnului director Constantin Dimoftache“. Perspicace, bunică-mea îşi dădu seama, chiar dacă nu-l vedea clar, că tânărul de după şipci nu ştie că bunicul se pensionase de şase ani. Pe deasupra, îl recunoscu după timbru. „Măi, măi, da’ mata n’ăi fi cumva Gigi Palade?“ „Te pomeneşti că m-ai nimerit! Sărut mâna, m
