Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Orban a fost umilit din prostie şi la ordin politic de europarlamentari PDL; o mare măgărie

Publicat in Gandul, joi 27 septembrie 2012 ·

Ministrul Leonard Orban, fost ministru chiar în Guvernul PDL, a fost umilit "din prostie" din cauza unui ordin politic transmis europarlamentarilor democrat-liberali, care au venit special în locul unor parlamentari PPE şi i-au convins şi pe alţii să voteze împotriva acestuia, afirmă premierul Ponta

"Aşa măgărie nu am văzut în acest an", a spus Ponta la RTV, arătând că regula este ca europarlamentarii dintr-o ţară să îl susţină pe candidatul acelei ţări la un post în cadrul Uniunii Europene.

El a precizat de asemenea că europarlamentarii PSD l-au susţinut prin vot pe Dacian Cioloş, propus de Guvernul PDL pentru postul de comisar european.

Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a declarat, joi, că premierul Victor Ponta nu a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre candidatura lui Leonard Orban pentru postul de la Curtea Europeană de Audit, după ce acesta a primit aviz negativ din partea Comisiei de Control Bugetar a Parlamentului European.

Întrebat de ce s-a ajuns la votul negativ pentru Orban, Diaconescu a spus că de regulă pentru o astfel de candidatură se fac toate demersurile pentru a obţine asigurările necesare că nu se va ajunge la o respingere.

"Nu ştiu neapărat care au fost momentele. Repet, de regulă, în momentul în care se promovează o candidatură de acest gen, să spunem că gradul de risc de a nu fi acceptat este redus la minimum. Deci tocmai aici este ideea de a face demersurile şi a avea asigurările necesare tocmai pentru a nu trece printr-o situaţie relativ excepţională. De regulă, după cum bine ştiţi, ce se cunoaşte a fi candidat, până la urmă devine şi cel nominalizat. Probabil că au avut în vedere în special considerentele de natură personală", a afirmat Diaconescu.

Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a declarat, joi dimineaţă, la RFI, că susţinerea lui Leonard Orban pentru postul de la Cu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum o ora
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum o ora
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Guvernul trimite în Parlament proiectul Legii Austerității

Mediafax acum 37 minute
„Proiectul de lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru stabilizarea finanțelor publice, prin limitarea cheltuielilor permanente, pe de o parte, și, pe de altă parte, prin creșterea veniturilor, astfel încât să se poată susține, din fon

FOTO+VIDEO. UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident tragic în Lipnița. O fetiță de 11 ani a murit

Ziua Constanta acum 22 minute
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 3 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 11 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 51 minute
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 59 minute
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum o ora
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

Vremea

București
acum

36°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°