Premierul Victor Ponta a declarat că a părăsit şedinţa de joi a CSAT deoarece nu a acceptat ca pe ordinea de zi, care i-a fost transmisă cu doar o zi înainte, să fie trecute documente prin care, de exemplu, era înfiinţat "un Megaminister de Externe al Administraţiei Prezidenţiale", informează Mediafax.
Acest "Megaminister" ar fi urmat să funcţioneze sub forma unui oficiu din structura Administraţiei Prezidenţiale care să coordoneze Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Europene, serviciile publice de radio şi televiziune, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat pentru refacerea imaginii României în străinătate.
În opinia premierului, preşedintele intenţiona să subordoneze Guvernul printr-un astfel de oficiu.
"Nu cred totuşi că preşedintele a văzut materialul, probabil unii dintre consilierii săi vor să fie supraminiştri", a spus Ponta la un post de televiziune.
Premierul a declarat totodată că nu a acceptat nici propunerea preşedintelui Traian Băsescu privind adoptarea unei decizii a CSAT prin care să fie stabilit bugetul pentru 2013-2016 destinat înzestrării Armatei, motivând că o astfel de decizie aparţine Parlamentului la aprobarea bugetului de stat şi că actualul Guvern are un mandat limitat, până la alegerile parlamentare.
Un alt punct de divergenţă a rezultat dintr-un document conform căruia CSAT ar fi urmat să se pronunţe asupra tuturor proceselor de privatizare şi numirilor de manageri la companiile de stat. Ponta a arătat că acceptă intervenţia CSAT doar în cazul unei privatizări cu risc asupra siguranţei naţionale.
"Am avut deci o neconcordanţă legată de ordinea de zi, care trebuie stabilită în consultare cu mine. Agenda mi-a fost trimisă ieri, nu cu zece zile înainte, iar eu i-am comunicat în scris că nu sunt de acord cu forma şi fondul unor materiale. Este o problemă de