Şeful statului moldovean, Nicolae Timofti, a cerut în discursul rostit la Adunarea Generală a ONU retragerea trupelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Sursa: Octavian Cocoloş
“Trupele ruse, staţionate pe teritoriul Republicii Moldova fără consimţământul statului gazdă şi contrar prevederilor constituţionale şi angajamentelor internaţionale, ar trebui să fie în cele din urmă retrase", a declarat preşedintele Timofti în discursul său în care s-a referit în mod special la problema transnistreană.
Perpetuarea conflictului menţine într-o stare de izolare populaţia din regiunea transnistreană, duce la încălcări ale drepturilor omului şi o stagnare economică pe malul stâng al Nistrului. Tendinţele politice şi economice actuale arată că menţinerea statu-quo-lui nu mai reprezintă un scenariu viabil, a subliniat Nicolae Timofti.
“Scopul nostru final este reintegrarea Republicii Moldova în limitele frontierelor recunoscute în plan internaţional, care să constituie un stat funcţional cu o clară perspectivă europeană. Regiunea transnistreană urmează să beneficieze de un statut special în cadrul Republicii Moldova, ce va oferi regiunii un nivel înalt de autoguvernare", a adăugat preşedintele Timofti, citat de Agerpres.
În acelaşi context, Nicolae Timofti le-a solicitat participanţilor la negocierile în formatul 5+2 să depună toate eforturile pentru reglementarea conflictului. “Apelăm OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina, Uniunea Europeană şi Statele Unite să-şi unească eforturile şi să conlucreze pentru identificarea unei soluţii finale a conflictului şi reintegrarea Republicii Moldova", a afirmat şeful statului moldovean.
În Transnistria, controlată de un regim separatist prorus, sunt depozitate, potrivit unor surse, între 20.000 şi 40.000 de tone de arme şi muniţii, care sunt păzite de un contingent militar ruses