Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viorel Hizo rămâne ”mantaua de vreme rea” pentru Adrian Porumboiu

Publicat in Adevarul, joi 27 septembrie 2012 ·

Tehnicianul Viorel Hizo a declarat pentru Mediafax că s-a înţeles, în principiu, cu patronul Adrian Porumboiu pentru preluarea funcţiei de antrenor principal al formaţiei FC Vaslui, precizând că nu are temeri după criticile aduse de finanţator tuturor celor care au condus echipa.

Aflat în drum spre Vaslui, Hizo a declarat că toate detaliile contractuale vor fi stabilite în cursul acestei seri: "Au fost discuţii de principiu, dar nu am stabilit concret toate lucrurile. La o echipă ca Vaslui trebuie să ai toate lucrurile stabilite de la început. Nu ştiu dacă vor fi schimbări şi la nivelul lotului, e prematur acum să spun. Am discutat numai lucruri de principiu, concret în seara asta vom stabili şi durata contractului, tot".

Hizo spune că nu merge la Vaslui cu inima strânsă după ce ultimul antrenor al echipei, Marius Şumudică, a fost dur criticat de Adrian Porumboiu.

"Eu nu o am mică! Glumesc acum. Nu merg cu inima strânsă din punctul ăsta de vedere, sunt prea trecut prin toate. Eu am stat foarte mult la Vaslui, am 80 de meciuri. Asta înseamnă cam trei campionate, plus 16 în cupele europene, ceea ce înseamnă 96 de meciuri. După mine, cel mai mult are Dorinel Munteanu, 26 de meciuri, e diferenţă mare cât am stat. Problema aici se pune cât reuşeşti să stai", a mai spus Hizo.

În cadrul unei emisiuni televizate, fostul antrenor al formaţiei FC Vaslui, Marius Şumudică, a fost criticat dur de patronul Adrian Porumboiu, spunând că a distrus echipa. La fel a procedat Porumboiu şi după plecarea lui Augusto Inacio şi a lui Viorel Hizo.

Tehnicianul sibian a mai antrenat pe FC Vaslui de două ori, în perioada septembrie 2006-octombrie 2008 şi în perioada octombrie 2010-ianuarie 2012.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 10 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 10 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 7 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 7 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Vremea

București
acum

-4°
joi

-10°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°