Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluţia din Paris! Dacia a lansat la Salonul Auto o nouă generaţie pentru trei modele: Sandero, Sandero Stepway şi Logan

Publicat in Pro Sport, vineri 28 septembrie 2012 ·

Noul Logan are un preţ de pornire în Franţa de 7.700 de euro, iar în România se estimează că va costa undeva la 7.000 de euro

Sandero şi Stepway sunt disponibile în ţara noastră începând de luni, 1 octombrie, iar noul Logan va fi lansat în România la finalul anului

Ieri, la opt ani de lansarea primei versiuni de Logan, Dacia a venit pe piaţă cu o versiune nouă. Cel mai vândut model al producătorului român, a apărut în faţa lumii întregi alături de "fraţii" săi mai mici: Sandero şi Stepway.

Dacia a făcut o adevărată Revoluţie în prima zi a Salonului Auto de la Paris 2012. Deşi nu a avut un stand pe măsura renumelui câştigat în ultimii ani, Dacia a reuşit să atragă din nou atenţia la un eveniment de anvengură mondială. Fix la ora 12:00, sute de ziarişti din întreaga lumea s-au îngesuit să vadă minunea. Iar Dacia nu a dezamăgit pe nimeni. Noile modele Logan, Sandero şi Stepway şi-au făcut o intrare de gală în lumina reflectoarelor şi a sutelor de blitzuri. Odată cu reînnoirea a trei dintre modelele sale de bază, Dacia îşi consolidează avansul în materie de achiziţie inteligentă şi continuă să se adapteze la cerinţele clienţilor. Atât Logan, cât şi Sandero şi Stepway păstrează din plin ADN-ul care a adus succesul constructorului de la Mioveni: preţuri mici, spaţiu interior generos şi fiabilitate dovedită. Cele trei modele vin cu un design complet nou, cu dotări aflate la îndemâna pasagerilor, cu două nuanţe noi de culori (bleu persan şi beige cendre) şi cu motoare noi.

Patru motoare noi

Dincolo de noutăţile de design interior şi exterior (despre care veţi găsi amănunte în ediţia de luni a ProSport), cele trei modele noi de la Dacia vin cu patru motoare interesante. Două pe benzină (TCe90 şi 1.2 16V 75 CP) şi două pe motorină (dCi de 75 CP şi 90 CP). Cunoscută fiind priceperea francezilor pentru diesel, Dac

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 2 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 12 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 6 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 11 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 9 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 9 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 13 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 10 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°