Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: “Săptămâna prevenirii criminalității” s-a încheiat cu Concursul de orientare sportivă pentru elevi. Vezi câștigătorii

Publicat in Alba24, vineri 28 septembrie 2012 ·

“Săptămâna prevenirii criminalității”, organizată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba s-a încheiat vineri, 28 septembrie. Peste 100 de elevi din județul Alba au participat la o lecție deschisă susținută de polițiști, dar și la un concurs de orientare sportivă, organizat în pădurea Schit din Alba Iulia. La această acțiune au participat și reprezentanții organizatorilor evenimentului, comisarul șef de poliție Laurențiu Crișan, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, Rodica Groza și Codruța Lodroman de la Inspectoratul Școlar Județean.

Sub îndrumarea poliţiştilor de la rutieră şi ai profesorilor coordonatori, elevii patrulelor şcolare constituite la nivelul şcolilor din Alba Iulia, Abrud, Blaj, Sebeş, Abrud şi Teiuş i-au ajutat pe colegii lor să ajungă la şcoală în siguranţă şi să transpună în practică, în condiţii reale de trafic cunoştinţele privind circulaţia pe drumurile publice, însuşite în timpul activităţilor educative cu tematică rutieră. La Centrul de Informare Rutieră de la Palatul Copiilor din Alba Iulia, poliţiştii Serviciului Rutier împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat o lecţie deschisă la care au participat peste 100 de elevi de gimnaziu de la şcolile din Alba Iulia.

Elevii au primit sfaturi legate de comportamentul preventiv pe care trebuie să-l aibă atunci când participă la traficul rutier şi au experimentat condusul cu ajutorul simulatorului de trafic.

Începând cu ora 10.00, în zona Schit din municipiul Alba Iulia, pe platoul din apropierea pădurii, s-a desfăşurat Concursul de Orientare Sportivă organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba prin poliţia de proximitate, împreună cu Consiliul Judeţean Alba şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba.

Acest concurs a devenit o tradiţie pentru organizatori, în acest an fiind organizată cea de-a cincea ediţi

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 12 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 8 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 12 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 9 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 8 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 6 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 8 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 11 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 13 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 13 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°