Ministrul ceh al sănătăţii, Leos Heger, a relaxat joi interdicţia asupra comercializării băuturilor cu peste 20% alcool, permiţând vânzarea spirtoaselor produse înainte de 1 ianuarie 2012, precum şi a sticlelor prevăzute cu un certificat care să ateste originea conţinutului.
Circa o treime din băuturile alcoolice care au fost retrase de la vânzare, după valul de intoxicaţii provocate de băuturile contrafăcute, ar putea reapărea în magazinele din Cehia, potrivit preşedintelui Uniunii Producătorilor şi Importatorilor de Băuturi Spirtoase, Petr Pavlik, scrie Agerpres. Conform estimărilor locale, în jur de 21 de milioane de litri de băuturi tari se află în prezent în depozitele magazinelor, iar din acestea, circa şapte milioane de litri vor putea fi repuse la vânzare.
Nu este de aşteptat ca preţul băuturilor spirtoase să se schimbe. ‘Afacerea intoxicărilor cu metanol nu are nicio influenţă asupra preţului alcoolului. Preţurile sunt influenţate cel mai mult de acciză, care nu s-a schimbat’, a declarat Pavlik, care a adăugat că producătorii nu şi-au calculat încă pierderile cauzate de interdicţia temporară.
Băuturi spirtoase contaminate cu metanol au ucis 26 de persoane în Republica Cehă în luna septembrie, alte zeci de persoane fiind internate la spital cu simptome de intoxicare, dintre care unele se află în stare gravă. Ca reacţie la valul de intoxicaţii, guvernul ceh a interzis total, la 14 septembrie, comercializarea băuturilor alcoolice cu peste 20% alcool.
Ministrul ceh al sănătăţii, Leos Heger, a relaxat joi interdicţia asupra comercializării băuturilor cu peste 20% alcool, permiţând vânzarea spirtoaselor produse înainte de 1 ianuarie 2012, precum şi a sticlelor prevăzute cu un certificat care să ateste originea conţinutului.
Circa o treime din băuturile alcoolice care au fost retrase de la vânzare, după valul de intoxicaţii provocate