- Cultural - nr. 189 / 28 Septembrie, 2012 Caragialiana (I) Comedíe, moment Comedíe, comedii, s.f. Opera dramatica al carei subiect si deznodamant provoaca rasul si care ridiculizeaza relatii sociale si etice, tipuri umane, naravuri etc. Fig. prefacatorie, ipocrizie, falsitate. Din fr. comédie, lat. comoedia. Comediile de moravuri "O noapte furtunoasa” (1879), "Conu’ Leonida fata cu reactiunea” (1879) sunt mai intai citite la "Junimea” si apoi reprezentate pe scena Teatrului National din Bucuresti. Adevarata vocatie de scriitor realist a lui Caragiale s-a dovedit incontestabil prin comedia "O scrisoare pierduta”, premiera avand loc pe scena Nationalului bucurestean, la 13 noiembrie 1884. Amintim cateva trasaturi ale acestei specii dramatice: personajele au o singura abilitate, si anume aceea de a mima anumite comportamente: onoarea – mai ales cea de familist, iubirea de tarisoara – discursul electoral al lui Catavencu, biruit de plans; responsabilitatea in executarea ordinelor si a slujbei. Pristanda, politaiul, nu respecta legile, stiind ca "daca nu curge, pica”. Revenind la trasaturile comediei, e bine sa specificam ca intentia autorului a fost (este) ca, prin ridiculizare, prin ras, prin varii surse ale comicului, sa amelioreze moravurile societatii contemporane lui I.L. Caragiale, marele clasic (Dramaturgul) ramane insa adeptul "artei pentru arta”, fara sa alunece in tezism. Rasul este primul pas spre corectare si indreptare. Erau multe de indreptat: demagogia, coruptia, adulterul, servilismul, prostia, incultura, infatuarea, si lista ar putea continua. Dupa ce in 1885 i se reprezinta comedia "D-ale carnavalului”, I.L. Caragiale se orienteaza spre proza (nuvele) de factura psihologica: "In vreme de razboi”, "Pacat”, "O faclie de Pasti”, dar si spre proza tragica sau tragicomica: "Canuta, om sucit”, "Triumful talentului”, si spre proza de inspiratie folclorica: