Încercarea eşuată de preluare a controlului total asupra statului de drept, iniţiată de "tinerii lupi” din USL, nu a dus la relaxarea încordării politice.

În ţările cu tradiţii democratice stabile, un eveniment precum coa­bitarea se produce aproape normal, după cum este fi­resc ca, în momente istorice dificile, forţele politice opu­se să se asocieze în coaliţii naţionale. În România, din pă­cate, ambele situaţii sunt imposibile. Criza economică ge­ne­ralizată ar fi solicitat, pentru atenuarea şocului ei social, un guvern de uniune, în care puterea şi opoziţia să con­lu­creze în stabilirea soluţiilor optime. Nu s-a întâmplat aşa. Deşi PDL-ul, condus de Emil Boc, a propus - la primele manifestări dure ale taifunului fiscal mondial - o asociere în guvernare a USL-ului, conducătorii formaţiunii au refu­zat. Pe fondul prăbuşirii dramatice a calităţii vieţii, prin amputarea obligatorie a veniturilor realizate de cetăţeni, ei au preferat răsturnarea administraţiei în funcţiune, prin for­marea - ca urmare a "migraţiei interne” - a unei noi majorităţi parlamentare. Aducerea la putere a USL-ului nu a liniştit însă lucrurile, noii guvernanţi preocupându-se mai mult de preluarea totală a instituţiilor statului, decât de ieşirea din criză.

Se ştie cum s-au derulat faptele. Demonstrând o lipsă com­pletă de respect pentru regulile democraţiei, con­du­cătorii USL-ului s-au aruncat orbeşte în ceea ce mediile au numit "puciul din iulie”. Au schimbat liderii camerelor Par­lamentului, au destituit Avocatul Poporului, au preluat controlul Monitorului Oficial, au amputat atribuţiile Curţii Constituţionale şi au deturnat acţiunea unor instituţii cul­turale (ICR, SRR, TVR), considerate prea indepen­dente. În final, au trecut, după suspendarea preşedintelui Tra­ian Băsescu, la organizarea unui referendum pentru de­miterea lui. Rapiditatea execuţiei concrete a evidenţiat clar